Poveştile adolescentului Traian Băsescu
Poveştile adolescentului Traian BăsescuMama noului preşedinte îşi aminteşte cum l-a născut acasă, fără moaşă.
Articol apărut în cotidianul "Evenimentul zilei" pe 15 decembrie 2004, după alegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.
Traian
Băsescu a fost un politician despre a cărui familie ori prieteni nu se
cunoşteau, pâna acum, prea multe lucruri. Se ştia ca a fost marinar, că
deţine acţiuni la o fabrică de îngheţată şi are un ginere lider de
formaţie. Noul preşedinte al României mai declarase uneori, când
ajungea în Moldova, că prietenul său cel mai bun trăieşte în Bacău şi e
un simplu angajat la RomTelecom. Acum, că a devenit şef de stat, ar fi
timpul să-l cunoaştem mai bine pe Traian Băsescu.
Mama
lui Traian Băsescu, o femeie simplă, locuieşte într-un apartament
modest de două camere, la etajul trei al unui bloc de la periferia
Constanţei.
Elena Băsescu are 75 de ani, iar rudele si prietenii
îi zic tanti Jenica. Tatăl preşedintelui, Dumitru Băsescu, a murit.
"Păcat ca nu mai traieşte, să se bucure şi el de bucuria lui Traian.
Acum două săptămâni l-am visat. "Jenicuţa - mi-a spus -, hai să bem o
cafea!". Părea mulţumit. Era ora trei dimineata, m-am trezit, m-am dus
la bucatarie, am facut o cafea şi am băut-o singură", povesteşte Elena
Băsescu.
Când râde, seamănă perfect cu fiul ei cel mare, Traian.
Femeia are peste tot fotografii cu acesta, pe care le arată oricui
intră în casa. Dar şi cu nepoţii, fetele lui Traian şi cei doi băieţi
ai lui Mircea, fratele mai mic al noului preşedinte. La loc de cinste
tronează însă poza lui Dumitru Băsescu în uniforma de militar.
Moşit de cele două bunici
Elena
Băsescu povesteşte că s-a nascut şi a crescut în Basarabi, alături de
alţi opt fraţi. La 20 de ani, l-a cunoscut pe Dumitru, proaspăt
locotenent la unitatea de tancuri, venit din Moldova. Pe Traian l-a
adus pe lume în 1951. "L-am născut acasă, foarte uşor, eram cu mama şi
cu soacra. Ele m-au moşit, moaşa a sosit prea târziu", îşi aminteşte
femeia.
Drumurile au dus apoi familia Băsescu la Iaşi, unde
copiii au făcut o parte din şcoala generală. "Aşa era în armată:
primeai un grad în plus, erai transferat în altă parte", explică mândră
mama noului şef al statului.
De la Iaşi, au plecat la Bacău, unde baieţii au făcut liceul. "Apoi Traian a făcut armata pentru că s-a supărat cu taică-su", care voia să-l dea la o şcoală tehnică militară. Abia apoi a intrat la Facultatea de Marină de la Constanţa. Aici a cunoscut-o pe Maria, care avea să-i devină soţie", îşi aminteşte Elena Băsescu.
Are calendar cu Adrian Năstase
"Am plâns când am aflat ca Traian a fost ales preşedinte, păcat că taică-su" nu trăieşte să-l vadă", spune mama noului preşedinte al României. Pe etajeră stă încă un calendar pe 2005 cu poza lui Adrian Năstase. "Nu-i nimic, deocamdată n-am altul. Şi, pe urmă, eu n-am nimic cu nimeni, să fie toţi sănătoşi!", râde Elena Băsescu.
Apoi aleargă după albumele de fotografii. Traian la cinci ani, în uniforma de marinar cusută chiar de ea. Traian la serbarea de sfârşit de an şcolar, Traian la liceu, la facultatea de marină, cu prietenii, cu soţia, cu fetiţele şi de cele mai multe ori cu fratele său Mircea, marinar şi el, acum om de afaceri.
Mircea Băsescu e mândru că fratele său mai mare a lucrat pe cele mai grele tipuri de vapoare, petrolierele. "Era periculos, dar pentru Traian a fost mereu o provocare", zâmbeşte acesta.
Bătrânii marinari sunt mândri de fostul lor coleg
Mihai Niculescu, primul şef de echipaj al cadetului Traian Băsescu: "Din cauza lui era sa ma înec!"
Constănţenii cei mai bucuroşi ca Traian Băsescu este noul preşedinte al României sunt foştii lui colegi marinari. Primul şef de echipaj al acestuia, Mihai Niculescu, povesteşte că l-a cunoscut pe cadetul Băsescu în august 1975. "Navigam pe "Mediaş" şi din cauza lui era sa ma înec. Eram în rada portului Mersin şi Traian îşi spăla o pereche de blugi într-o găleată cu detergent. A frecat, a frecat până când a aruncat conţinutul în apă, cu blugi cu tot. Când şi-a dat seama ce a facut, a început să strige: "Ce mă fac!" Ce mă fac!" Nu mai am alţii!". Eram mai tânăr pe vremea aceea şi, fiind mai mic în funcţie, m-am aruncat în mare şi i-am recuperat blugii", dezvăluie Mihai Niculescu.
"Era iute la mânie, dar îi trecea repede"
"Pe vapor îi spuneam BT-ul, de la Băsescu Traian", declara Mihai Marin, fost ofiţer şef mecanic de vapor, acum director tehnic la o companie maritimă. "Avea darul de a conduce un echipaj ca nimeni altul, nu dădea ordine aiurea, erau clare. Era iute la mânie, dar îi trecea repede. Era bătăuş şi ambiţios. Îl asculta toata lumea" pentru că aveam încredere în el. Ne luptam să ajungem cu el în echipaj, lucra cu tot felul de marinari care l-au urmat în mai toate voiajele. Şi mai ales ştia să mobilizeze pe toată lumea", povesteşte acum directorul Mihai Marin.
Cum şi-l amintesc dascălii din liceu: "Ca elev era isteţ, dar neastâmpărat"
Amintirile foştilor profesori din liceu ai lui Traian Băsescu despre noul preşedinte al României sunt, pe alocuri, contradictorii. Toţi ne-au declarat că elevul Băsescu a fost bun la învăţătura, fie ca era vorba de istorie, matematică sau fizică. Unii şi-l amintesc ca un băiat sensibil şi timid, alţii însă ca unul ambiţios, tenace şi isteţ, neastâmpărat şi voluntar.
Traian Băsescu a absolvit Liceul "Lucreţiu Pătrăşcanu" (actualmente "Gheorghe Vrânceanu") din Bacău, profilul de matematică-fizică, în 1971. "Era extrem de isteţ, învaţă cu usurinţă la matematică şi la fizică. I-am urmărit evoluţia şi am fost mândră că, la 29 de ani, era capitan de vas de mare tonaj", ne-a mărturisit fosta lui dirigintă din liceu, profesoara de fizică Iulia Vaideanu. Aceasta spune că Băsescu a avut multe conflicte cu profesorii mai în vârstă.
"Era un copil năstruşnic. Nu prea puteai să-i impui lui Traian constrângeri absurde. Daca forţai nota, nu răspundea, nu-i convenea. Primăvara cam uita de învăţat", îşi aminteşte Iulia Vaideanu.
Fosta profesoară de istorie Tudoriţa Condrea povesteşte că Traian Băsescu era bun la istorie, dar şi foarte sensibil. "După ce le-am predat Marea Unire, s-a ridicat în picioare şi mi-a zis că familia lui se trage din George Pop de Baseşti, unul dintre făuritorii Unirii. Am discutat apoi despre asta. Îmi amintesc perfect, învăţa într-o clasă la parter. Când l-am vazut peste ani, politician, agresiv, mi-am zis: "Ăsta nu-i Traian al meu!"", afirma Tudoriţa Condrea.
În schimb, o fostă colegă de gimnaziu, actualul director al Direcţiei de Sănătate Publică Bacău, Cornelia Teodorescu Cojocaru, ne-a declarat că obişnuia să se bată cu Traian Băsescu în copilarie. "Eram vecină cu el şi mergeam împreună spre casă, cu Adriana şi Florin Baciu. Pe Adriana o curtau pentru că era minionă şi drăguţă. În schimb, cu mine se bumbăceau tot timpul. Ne luam la bătaie aproape în fiecare zi, de la tot felul de nimicuri copilăreşti. Eu eram mai mare şi de fiecare dată ieşeam învingătoare în bumbăceala", îşi aminteşte medicul Cornelia Cojocaru. (Nicoleta Bichescu)
Sursa: Evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp