Precizări de la MAPN privind suspecții de trafic de droguri, dintre care trei sunt militari. Decizia Tribunalului București
Precizări de la MAPN privind suspecții de trafic de droguri, dintre care trei sunt militari. Decizia Tribunalului
19 Aug, 2016 18:56
ZIUA de Constanta
1942
Marime text
În legătură cu informarea transmisă de DIICOT prin care se anunţa că militari angajați pe bază de contract în cadrul Ministerului Apărării Naționale în unități militare de pe raza municipiului București și a județului Giurgiu au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, Ministerul Apărării Naţionale face următoarele precizări:
“Această acţiune de investigare a fost iniţiată de Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, în urma coroborării unor informaţii culese prin mijloace proprii referitoare la posibile activităţi infracţionale de trafic şi consum de droguri desfăşurate de personal militar.
Direcţia Generală de Informaţii a Apărării a monitorizat activitatea persoanelor suspecte, reuşind identificarea cu precizie a reţelei infracţionale. În desfăşurarea procedurilor legale, DGIA a colaborat şi s-a coordonat cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog”, conform unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.
În altă ordine de idei, menţionăm că Tribunalul București a decis, azi, plasarea în arest la domiciliu a celor cinci suspecți, dintre care trei militari. Decizia nu este definitivă și a fost deja contestată de DIICOT, conform Agerpres.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada mai — august 2016, inculpații au traficat diferite cantități de droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, amfetamine și substanțe psihoactive denumite generic etnobotanice, atât pe raza municipiului București, dar și a județului Giurgiu, inclusiv către unele persoane din incinta unităților militare unde și consumau de altfel aceste droguri și substanțe etnobotanice. Drogurile și substanțele psihoactive (...) erau procurate de pe raza municipiului București de la alte persoane investigate în cauză", potrivit DIICOT.
Citeşte şi Militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, reţinuţi de DIICOT

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii