Preda, despre guvernul propus de PNL Este precum apa sfinţită, nu face nici rău, dar nici bine
Preda, despre guvernul propus de PNL: Este precum apa sfinţită, nu face nici rău, dar nici bineDeputatul PDL a spus că varianta de guvern propusă de liberalul Crin Antonescu nu are niciun efect în acest moment, precizând că poate fi doar o chestiune psihologică.
"Domnul Antonescu, atât a putut, atât a făcut. Guvernul propus de domnia sa este ca apa sfinţită, nu face nici rău, dar nici bine. Ce impact să aibă? Este o chestiune psihologică. Dacă el crede că aşa îi mobilizează pe liberali, să monitorizeze Guvernul, altfel decât o fac, e strict treaba lor", a afirmat Preda, într-o conferinţă de presă.
Vicepreşedintele PDL a adăugat că, în opinia sa, niciodată liberalii nu vor ajunge să facă o alianţă cu social-democraţii.
"Nu cred că vor face niciodată alianţă cu PSD şi nici PSD cu PNL. Sunt prea ocupaţi acum să vadă care e pe locul întâi", a mai spus Preda.
Deputatul a apreciat totodată că social-democraţii nu trebuie să se bucure de creşterea în sondaje, întrucât "procentele nu sunt de fapt meritul lor, ci un vot anti-PDL, pe problemele grele ale ţării".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a prezentat, joi, guvernul alternativ propus de PNL, format din 11 ministere, printre cei desemnaţi pentru aceste portofolii numărându-se Teodor Meleşcanu, Andrei Marga, Mariana Câmpeanu, Victor Paul Dobre, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig. Crin Antonescu a menţionat că îşi asumă conducerea acestei echipe.
Sursa: Mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp