Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 3. Controale în zonele localităţilor Negru Vodă şi Vama Veche Percheziții la evazioniști în comerțul cu legume și fructe

ro

14 Jan, 2016 08:51 2448 Marime text
 
Polițiștii Capitalei efectuează în această dimineață zece percheziții în București și județul Ilfov într-un dosar privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la aproximativ două milioane de euro.

„În cauză sunt vizate mai multe persoane bănuite de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu legume și fructe", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), citat de Agerpres.

Polițiștii DGPMB, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în executare 13 mandate de aducere în acest dosar, audierile urmând să fie efectuate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 4.

UPDATE 2, ora 12.20

La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti rutieri şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în baza unui plan de acţiune al Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează controale în zonele localităţilor Negru Vodă şi Vama Veche.
 
Scopul acţiunii este de verificare a legalităţii tranzacţiilor intracomunitare de legume fructe.

UPDATE 2, ora 17.19

În urma a zece percheziţii şi a controalelor efectuate la 38 de societăţi din municipiul Bucureşti şi din judeţele Giurgiu, Constanța şi Ilfov, au fost aplicate 22 de amenzi contravenţionale, în valoare de 173.000 de lei. Totodată, poliţiştii au constatat 27 de infracțiuni, dintre care 12 pentru evaziune fiscală, una la Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi 14 la Legea spălării banilor.


Au fost ridicate, în vederea confiscării, 1.785 kilograme de fructe (mandarine şi portocale) şi 1.200 kilograme de legume (cartofi, varză, ceapă), fiind instituit sechestru asigurator până la concurenţa sumei de 3.859.319 de lei.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au verificat în trafic, 50 de autoturisme. Totodată, au fost puse în executare 13 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniu comerţului cu legume şi fructe. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 2 milioane de euro. La activităţi au participat şi inspectori ITM.

UPDATE 1, ora 10.08

La această oră, în baza unui plan de măsuri dispus de şeful Poliţiei Române, poliţiştii constănţeni acţionează pe raza judeţului pentru combaterea evaziunii fiscale, în special cu legume şi fructe.


Sursa foto: enational.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii