Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:01 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciul, o jumătate de milion de lei Prestatori de servicii turistice, cercetați pentru fals și înșelăciune

ro

10 Jan, 2016 11:28 2180 Marime text
 
Polițiștii de la transporturi cercetează 15 persoane care ar fi prejudiciat, cu peste 435.000 de lei, o companie care operează în domeniul transportului aerian, prin decontarea unor servicii turistice fictive.
Pe 5 ianuarie, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi  Mureş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 2010 – 2014, 15 persoane și-ar fi însușit banii obținuți din decontarea serviciilor turistice de care au beneficiat pe perioada efectuării concediilor de recuperare psihologică.

Cei în cauză, angajați ai unei companii care operează în domeniul transportului aerian, ar fi indus și menținut în eroare angajatorul, comunicând deplasări și beneficierea de servicii turistice, deși acestea nu ar fi fost efectuate în realitate.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimată la 437.000 de lei.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals, uz de fals şi înşelăciune, transmit reprezentanții Poliției Române
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii