Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră la exercițiul BREEZE 18 Fregata Regele Ferdinand a executat o misiune de realimentare pe mare (galerie foto)

ro

24 Jul, 2018 11:49 2663 Marime text

Exercițiul BREEZE 18, organizat de Forțele Navale ale Bulgariei, se apropie de final. Ultimele trei zile au adus misiuni din ce în ce mai complexe și mai solicitante pentru echipaje. Astfel, echipajul fregatei Regele Ferdinand și-a continuat și misiunile de evaluare desfășurate pe parcursul unor seriale ale exercițiilor integrate în BREEZE 18 și a unor seriale suplimentare introduse de specialiștii CISE și CFÎ.

Misiunile au fost complexe, s-au succedat cu rapiditate și au avut de regulă o durată mare de desfășurare. Dincolo de misiunile de interdicție maritimă, desfășurate împreună cu navele grupării permanente NATO, SNMG2, de cele de luptă în toate mediile, cele mai spectaculoase misiuni executate de nava românească au fost respingerea aviației și tragerea cu tunul de 76 mm, exercițiul de boarding desfășurat pe o mare agitată, la bordul tancului petrolier Marne (A 630), salutul adresat oficialităților bulgare ambarcate pe fregata Drazki (41) dar și exercițiile de căutare a submarinului. A fost o stare de alarmă de luptă în cea mai mare parte a timpului, specialiștii evaluatori de la CISE și CFÎ, inserând numeroase secvențe în cadrul scenariilor, prin care au vrut să verifice modul în care echipajul cunoaște procedurile și le aplică în diferite situații.

Fregata Regele Ferdinand a executat și o misiune în premieră pentru o navă a Forțelor Navale Române, realimentarea pe mare cu combustibil de aviație. Nava de reaprovizionare a fost tancul francez Marne (A 630), iar manevra a fost realizată la finalul realimentării pe mare executată de la același tanc, o altă misiune realizată în premieră în Marea Neagră de către fregata Regele Ferdinand; aceasta a fost a doua reaprovizionare pe mare – în Marea Neagră - pentru o navă a Forțelor Navale, deschizătoare de drum fiind fregata Regina Maria (F222), care în iunie 2006, pe timpul exercițiului Cooperative Mako a realizat o realimentare pe mare de la tancul german FGS Rhoen (A 1443), misiune prezentată în revista Marina Română, nr. 4 (113) din 2006. Realizarea realimentării pe mare a demonstrat încă o dată profesionalismul echipajului fregatei Regele Ferdinand (F221) în care experiența se îmbină în mod plăcut cu entuziasmul tinereții, transmite MApN.


 

Pentru fregata Regele Ferdinand și dragorul maritim Lt Lupu Dinescu misiunea pe mare nu se încheie odată cu exercițiul BREEZE 18; cele două nave vor continua să reprezinte Forțele Navale Române în cadrul grupărilor SNMG-2 și respectiv SNMCMG2, ca parte a contribuției României la întărirea măsurilor de asigurare a apărării colective a Alianței, în deplină concordanță cu angajamentele internaționale pe care țara noastră și le-a asumat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ion ion 24 Jul, 2018 12:38 Premiera de doi lei! Este o actiune logistica, auxiliara luptei. Credeam ca au intreprins o actiune de lupta.....