Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis. Ce subiecte au fost abordate
Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis. Ce subiecte au fost abordatePotrivit Guvernului României, au fost trecute în revistă prioritățile incluse în Programul de lucru al Președinției Române la Consiliul UE și s-a discutat pe marginea calendarului acțiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.
În context, a fost evidențiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană.
”Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România și le va asuma, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore și a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele și dosarele aflate pe agendă, precum și nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față” - se mai arată în comunicatul Guvernului României.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp