Premierul Viorica Dăncilă, mesaj cu prilejul Zilei Eroilor
Premierul Viorica Dăncilă, mesaj cu prilejul Zilei EroilorMesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă:
”Face parte din tradiția noastră, a românilor, ca odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului să ne omagiem eroii, pentru a păstra vie amintirea faptelor lor de curaj și pentru generațiile următoare.
Astăzi, de Ziua Eroilor, îmi exprim întreaga prețuire și respectul pentru cei care, prin jertfa supremă, au apărat libertatea, integritatea, demnitatea țării și a poporului român. Ei sunt eroii care au luptat în marile bătălii ale istoriei României, cei cărora libertatea le-a fost frântă în lagăre și în închisorile comuniste, cei răniți sau chiar căzuți la datorie în teatrele de operațiuni în care Armata Română este angrenată alături de Aliații din cadrul NATO, dar și cei care participă la misiuni dificile coordonate de UE, OSCE şi ONU în regiuni ale lumii cu un potențial ridicat de risc.
Lor le datorăm nu numai trecutul acestui neam, cu care ne mândrim, dar și aprecierea de care România se bucură astăzi în rândul partenerilor externi.
Să-i omagiem, cu recunoștință, pe cei care nu mai sunt printre noi, iar celor care slujesc astăzi țara departe de casă și de familie le urez să revină sănătoși acasă.
Respect tuturor eroilor români!, a transmis premierul Viorica Dăncilă".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp