Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm. Ce subiecte au fost analizate
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm. Ce subiecte au fost analizateAmbasadorul Hans Klemm a venit luni, în jurul orei 10,00, la sediul Guvernului, unde a avut o întâlnire de aproximativ o oră cu premierul.
Această întâlnire este prima dintr-o serie de astfel de întrevederi pe care premierul român le va avea în perioada următoare cu reprezentanţi ai ambasadelor străine acreditate în România.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a avut "o întâlnire foarte bună" cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, în care au discutat despre vizele pentru români şi despre menţinerea procentului de 2% din PIB pentru Apărare.''Întâlnirea cu ambasadorul SUA este prima dintr-o serie de întrevederi pe care doamna prim-ministru le va avea cu reprezentanţii misiunilor diplomatice la Bucureşti'', a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
"A fost o întâlnire foarte bună, o întâlnire punctuală. Am ridicat diferite probleme care vizează România. Am vorbit despre OCDE, despre România să fie membru OCDE şi susţinerea Statelor Unite. Am vorbit despre viză pentru români, am vorbit despre investitorii americani în România. (...) Am vorbit despre menţinerea procentului de 2% (din PIB - n.r.) pentru Apărare, dar, în acelaşi timp, am pus şi problema ca România să devină producător de armament pentru întreaga zonă. Deci în toată discuţia am încercat să am o abordare care să susţină România şi o colaborare foarte bună pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite", a declarat Dăncilă.
Întrebată dacă a discutat cu ambasadorul SUA şi despre Justiţie, şefa Guvernului a răspuns: "Nu, nu am vorbit despre acest lucru".
Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp