Preşedintele Klaus Iohannis, declaraţii la finalul reuniunii CE de la Bruxelles
Preşedintele Klaus Iohannis, declaraţii la finalul reuniunii CE de la Bruxelles
26 Jun, 2015 17:46
ZIUA de Constanta
1532
Marime text
El a precizat că, la Consiliul European, s-a luat notă de raportul privind "Finalizarea Uniunii economice și monetare a Europei", elaborat recent de către președintele Comisiei Europene în colaborare cu președinții Consiliului European, Băncii Central Europene, Eurogrupului și Parlamentului European.
"De asemenea, Consiliul European a andosat obiectivele Strategiei privind piața unică digitală, prezentată recent de Comisia Europeană. Pentru România este esențial ca Strategia să ofere soluții pentru depășirea decalajului digital existent între diferite regiuni europene și între mediul rural și cel urban, precum și a altor limitări ale activităților transfrontaliere desfășurate în mediul online", a declarat Iohannis.
De asemenea, el a precizat că joi s-a discutat chestiunea Greciei, căzându-se însă de acord că "nu Consiliul European poate să găsească soluțiile la această problemă, ci discuțiile trebuie purtate și negocierile între reprezentanții Greciei și instituțiile de creditare, respectiv, cu miniștrii Finanțelor".
"Și, ca atare, am luat act de informările care au fost făcute și am lăsat discuția în seama formatelor special înființate pentru această chestiune. Iar, la București, sunt convins că Banca Națională are evaluări proprii și, cu siguranță, după ce vom avea o decizie, vom cunoaște și public aceste evaluări", a spus Iohannis.
El a arătat că, la reuniune, premierul britanic, David Cameron, a prezentat preocupările Guvernului său în perspectiva viitorului referendum privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. "Poziția României pe acest subiect este cunoscută, respectiv identificarea de soluții la preocupările Marii Britanii în baza prevederilor din tratatele Uniunii și cu respectarea deplină a principiilor și valorilor europene", a conchis Iohannis.
Sursa: AGERPRES
Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii