Preşedintele Klaus Iohannis "Îmi doresc un guvern PNL"
Preşedintele Klaus Iohannis: "Îmi doresc un guvern PNL"
22 Jan, 2015 20:57
ZIUA de Constanta
2322
Marime text
La o zi după ce a scăpat de procesul de incompatibilitate de la Înalta Curte, președintele României, Klaus Iohannis, acordă primul său interviu unei televiziuni din România, după instalarea la Cotroceni. Se întâmplă în această seară, de la ora 21.00, la Realitatea TV, într-o ediție specială a emsiunii Jocuri de Putere.
Sursa: realitatea.net, mediafax.ro
Update 21.17
"Am fost convins din capul locului că voi câştiga", a afirmat şeful statului la începutul emisiunii.
"Au fost zile fierbinţi, cu toate că vremea afară nu a mai fost prea caldă, şi sunt zile pe care mi le amintesc cu mare plăcere şi am avut în acele zile trăiri atât de intense încât nu le voi uita niciodată. După primul tur deja, unii au simţit mai repede, alţii au simţit mai greu că s-a format un nou val, valul pornit şi din Diasporă, dar şi din interiorul ţării, fiindcă mulţi nu au mers la vot la primul tur şi atunci rezultatul i-a făcut să-şi schimbe opţiunea de a merge sau de a nu merge la vot. Şi aţi observat un lucru rar întâlnit, că, faţă de primul tur, au fost mult mai mulţi români care au dorit să voteze, lucru care nu prea se întâmplă, şi, pe de altă parte, a început din Diasporă o întreagă mişcare care s-a reflectat şi în interiorul ţării. Una peste alta, asta a dus la faptul că, practic, toţi pe care i-am întâlnit, mi-au spus că au speranţă, că se bucură şi m-au încurajat. Aceste lucruri m-au făcut să cred cu atât mai mult în victorie, m-au făcut să afirm şi în acea discuţie pe care am avut-o că eu sunt convins că eu voi câştiga, iar în zilele care au urmat această mişcare s-a amplificat", a declarat Klaus Iohannis.
"Valul nu s-a oprit în ziua votării, ci a crescut mai departe. Am întâlnit acest val de simpatie enorm, care efectiv m-a remontat după acele săptămâni destul de dificile din campania electorală. Şi, până în ziua de azi, pot să spun că oamenii se bucură când mă văd. Cel puţin nu am întâlnit pe nimeni care nu s-a bucurat. Este poate lucrul care arată cel mai mult că oamenii şi-au dorit această schimbare şi acum sunt bucuroşi că ea s-a produs", a continuat şeful statului.
A vorbit, apoi, despre ziua votului: "Vă amintiţi probabil că, după închiderea urnelor, unii dădeau rezultate optimiste, alţii, aşa şi aşa. Lumea începuse să se adune în Piaţa Universităţii. Şi, după relativ scurt timp după închiderea urnelor, au venit colegi şi mi-au spus 'Lumea se adună în Piaţa Universităţii!'. Şi am întrebat: 'Bun, şi ce spun oamenii? Ce vor?' Mi-au spus: 'Ştiţi, nu ştim exact, nu e chiar aşa o atmosferă liniştită, unii sunt mulţumiţi, unii sunt nemulţumiţi...' Şi atunci am hotărât să mergem în Piaţă. Am mers, o ţară întreagă a văzut ce s-a întâmplat, atmosfera s-a schimbat dintr-o dată, toată lumea a fost bucuroasă, optimistă şi cred că acel moment a fost momentul definitiv de schimbare a atmosferei şi această atmosferă trebuie să spun sunt foarte mulţumit sau fericit să constat că s-a păstrat până în ziua de azi şi sper să se mai păstreze un pic."
Întrebat dacă a simţit că ar putea să se întâmple ceva între orele 16:00 şi 21:00, în ziua alegerilor, acesta a replicat: "Sincer, eu am fost convins din capul locului că voi câştiga, însă nu am avut niciun fel de date concrete pe care să mă bazez la începutul zilei de 16 noiembrie, dar, spre prânz deja, având date intermediare, ne-am dat seama că lucrurile se întâmplă altfel decât în sondajele care au fost vehiculate până atunci şi totuşi, trebuie să spun că, practic, nimeni nu a prevăzut o evoluţie atât de pozitivă. Nimeni nu a prevăzut că voi câştiga cu aproape 10% diferenţă acest tur de scrutin. Şi asta a fost surpriza pentru mine. Deci, pentru mine, surpriza nu a fost că am câştigat, eu am vrut să câştig, am fost convins şi am câştigat, dar acest val enorm de simpatie de aşteptare a fost o surpriză şi pentru mine, iar această diferenţă mare a venit ca o mare surpriză şi o mare bucurie."
”Cu siguranţă va avea loc o astfel de vizită, nu e aşa simplu că mergi până la Washington, aceste vizite se pregătesc cu mult timp înainte. Pentru mine nu e neapărat important să se întâmple acum, ci să fie bine pregătită. Prefer să iau în calcul că durează mai mult, decât să nu atingă toate punctele pe care ni le propunem”, a declarat şeful statului, la Realitatea TV, întrebat când va avea prima vizită externă în SUA.
Klaus Iohannis a declarat că va avea, în luna februarie, o deplasare la Paris, la Berlin şi din nou la Bruxelles. El a precizat că la Paris va avea întâlniri cu preşedintele Hollande şi cu premierul francez, iar la Berlin va discuta cu preşedintele şi cancelarul Angela Merkel, dar şi cu preşedintele Parlamentului.
De asemenea, Klaus Iohannis a mai spus că va merge, din nou, la Bruxelles, unde în perioada 12-13 februarie are loc Consiliul European.
Despre vizita în Republica Moldova, preşedintele Iohannis a precizat că nu a fost vorba despre anularea vizitei, ci, împreună cu preşedintele Timofti, au decis de comun acord să amâne această deplasare până la finalizarea negocierilor pentru formarea noului Guvern.
”Nu mi s-a părut potrivit să fac o vizită de stat în perioada negocierilor partidelor pentru formarea Guvernului. Nu am vrut nici să creez o presiune suplimentară inutilă, nici să dau semne care puteau fi citite într-o cheie greşită, astfel că am decis să amânăm, până după formarea Guvernului”, a spus Iohannis.
El a adăugat: ”Sper să nu dureze mult până se formează noul Guvern de la Chişinău. Abia aştept să fac prima vizită de stat în calitatea mea de preşedinte, în Republica Moldova”.
Update ora 22.10
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a invitat partidele la consultări pe tema legilor electorale, pentru a se discuta pe marginea soluţiilor legislative susţinute de fiecare formaţiune politică, menţionând că ”trebuie să se lucreze pe Codul electoral”.
Update ora 22.36
”Da, eu îmi doresc un Guvern PNL. Nu fac niciun secret din asta”, a spus Iohannis, la Realitatea TV, precizând că ”una este ce avem acum, colaborăm instituţional, alta este dacă va fi un guvern, acum sau după 2016, cu cât mai repede cu atât mai bine”.
El a mai spus că îşi doreşte ”un Guvern cu care se simte confortabil, cu care, dacă merge la Bruxeles, să spună: Domnule preşedinte, Guvernul meu şi cu mine..”.
Despre relaţia cu actualul Guvern condus de Victor Ponta, preşedintele a precizat că are o relaţie instituţională, normală. ”Acest Guvern a fost aici, când am devenit preşedinte, nici nu i-am ales nici nu îi resping. Instituţional, nu e treaba preşedintelui, dar cu acest guvern nu văd cum să pun în practică viziunea mea pe zece ani pentru România”, a spus Iohannis.
El a continuat: ”Eu îmi doresc un guvern PNL, dar trebuie să vedem cum, ce mi-aş dori, varianta optimală, şi ce se poate”, adăugând că preşedintele nu poate schimba Guvernul.
”Acum nu avem alegeri, dar este posibil, am spus-o şi înainte de alegeri, şi toată lumea a observat că vor începe mişcări în Parlament. Se vor forma noi grupuri. Acest lucru se întâmplă, lucrurile se întâmplă în Parlament. Este posibil, pe parcursul acestui an, să fie mişcări între partide, să se scimbe majoritatea, şi este normal, când actuala Opoziţie vine cu o moţiune de ceznură şi schimbă guvernul. Aşa funcţionează democraţia, este normal, este natural, şi atunci vom avea alt guvern”, a mai spus Iohannis.
Sursa: realitatea.net, mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii