Presedintele Traian Basescu, la Gala Premiilor de Excelenta a PDL Iasi
Presedintele Traian Basescu, la Gala Premiilor de Excelenta a PDL Iasi

Preşedintele Traian Băsescu participă, sâmbătă
seară, la Gala Premiilor de Excelenţă a PDL Iaşi, în cadrul căreia sunt oferite
distincţii personalităţilor Iaşiului. Evenimentul se desfăşoară la Hotelul
Astoria, din centrul municipiului Iaşi, şeful statului făcându-şi apariţia în
sală după jumătate de oră de la începerea acţiunii.
Traian Băsescu a luat loc la o masă la care se mai află preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi.
Şeful statului a ajuns la Iaşi sâmbătă seară, urmând ca duminică de la ora 11.00 să participe la festivităţile dedicate Zilei Unirii, programate în piaţa centrală a municipiului.
Preşedintele Băsescu este cazat la acelaşi hotel în care se desfăşoară Gala Premiilor de Excelenţă a PDL Iaşi.
În cadrul acestei acţiunii, la care participă peste 150 de persoane, organizaţia locală a democrat-liberalilor oferă distincţii unui număr de zece personalităţi ale oraşului, care activează în diverse domenii.
Liderii PDL Iaşi vor oferi distinţii pentru următoarele categorii: "Personalitatea culturală a anului", "Dascăli pentru generaţii", "Speranţe ieşene", "O viaţă pentru Iaşi", "Medicul anului", "Oameni pentru oameni", "Managerul anului", "Ştiinţe pentru oameni", "Sportivul anului" şi "Ambasadori ieşeni".
Această acţiune iniţiată de PDL Iaşi se află la cea de-a patra ediţie şi are loc în fiecare an în seara de dinaintea aniversării Unirii Principatelor Române.
Sursa: Mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp