Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prețul global al petrolului a crescut cu 15%, depășind pragul de 53 de dolari pe baril

ro

02 Dec, 2016 14:58 1540 Marime text

Prețul global al petrolului a crescut cu 15%, depășind vineri pragul de 53 de dolari pe baril, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis, miercuri, prima sa reducere a producției din ultimii opt ani, transmite Reuters.
 
Vineri, cotația barilului de petrol oscila în jurul valorii de 53,50 de dolari, iar atenția pieței se va îndrepta acum spre implementarea și impactul deciziei OPEC de a-și reduce producția pentru prima dată după criza financiară din 2008, urmând ca și alți producători din afara OPEC să își reducă la rândul lor producția.
 
Miercuri, la Viena, cele 13 state membre ale OPEC au decis să își reducă producția cu aproximativ 4,5% sau 1,2 milioane barili pe zi, până la 32,5 milioane barili pe zi, de la 33,7 milioane barili pe zi în prezent. Potrivit acordului, Arabia Saudită, Irakul, Emiratele Arabe Unite și Kuweitul își vor reduce cel mai mult producția.
 
Săptămâna trecută, analiștii de la Goldman Sachs au estimat că dacă OPEC va reuși să ajungă la un acord privind reducerea producției, prețul la țiței ar putea ajunge la 50 de dolari per baril. În schimb, unii analiști, inclusiv cei de la Morgan Stanley și Macquarie, au avertizat că prețul la petrol va înregistra o corecție severă dacă OPEC nu va reuși să ajungă la un acord de limitare a producției, fiind posibil să coboare până la 35 de dolari per baril.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii