Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima reacţie a premierului Viorica Dăncilă după condamnarea în primă instanţă a lui Liviu Dragnea

ro

21 Jun, 2018 21:26 1796 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al PSD, consideră că cei care cer demisia liderului partidului, Liviu Dragnea, înainte de pronunţarea unei decizii finale ''încalcă grav Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează toate prezumţia de nevinovăţie'', transmite Agerpres.ro. 
 

''Decizia instanţei de judecată în cazul preşedintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituţiei. Într-un stat democratic, incertitudinile nu au ce căuta în înfăptuirea actului de justiţie, iar atât timp cât există decizii ale CCR pe care unii judecători le acceptă, alţii nu, nu ne putem gândi decât că această hotărâre de condamnare nu se va menţine şi după recursul din apel'', afirmă premierul, citată într-un comunicat al PSD.

 
Ea îşi exprimă susţinerea faţă de Dragnea la conducerea formaţiunii politice şi a Camerei Deputaţilor.
 

''Cred cu tărie în nevinovăţia preşedintelui PSD şi îl asigur de toată susţinerea mea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor - aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343. Consider că cei care cer demisia preşedintelui PSD înainte de pronunţarea unei decizii finale încalcă grav Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează toate prezumţia de nevinovăţie. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleaşi. Vom realiza programul de guvernare şi vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor, uniţi şi puternici în faţa tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor'', subliniază premierul.

 
Joi, un complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Decizia nu este definitivă.

Sursa: Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii