Primăria Constanța Atelier de pictură icoane la Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)
Primăria Constanța: Atelier de pictură icoane la Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)
07 Jun, 2024 12:05
ZIUA de Constanta
546
Marime text
Primăria Municipiului Constanța a anunțat printr-un comunicat de presă că seniorii din cadrul Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța și-au exersat, în cursul acestei săptămâni, talentul la desen în cadrul atelierului de pictură a icoanelor.
Mai jos puteți citi comunicatul Primăriei Constanța în integralitate
Având ca suport hârtia și fără a avea pretenția de a fi iconografi pricepuți, senorii de la cămin au încercat săptămâna aceasta să picteze icoane.
Într-o atmosferă degajată, exprimându-se liber și spontan, plini de creativitate, seniorii au creat adevărate bijuterii, cu care și-au decorat apoi camerele.
Au descoperit cu această ocazie că, în icoane, culorile au propriul lor limbaj. Au mai mult funcție simbolică decât decorativăși nu sunt alese la intamplare. Ele vorbesc, transmit mesaje. Astfel, albastrul simbolizează divinitatea, puritatea și eternitatea, roșul se asociază cu dragostea, jertfa și sângele iar verdele, de pildă, este simbolul vieții, al speranței și al creșterii.
Activitățile recreative sunt foarte importante pentru sănătatea fizică și psihică a fiecărui om, iar organizarea unor astfel de acțiuni îi ajută pe seniori să socializeze și să se simta iubiți și apreciați.
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, organizează în mod frecvent astfel de activități pentru seniorii de la cămin, pentru ca aceștia să se bucure de o bătrânețe liniștită și frumoasă.
Citește și:
Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii