Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:52 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul și viceprimarul din Filipeștii de Pădure, trimiși în judecată. Viceprimarul este și președinte al unei structuri sportive

ro

05 Jan, 2018 20:45 2074 Marime text
Direcția Națională Anticorupție a emis un comunicat în care se arată:
 
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: 
 
MORĂRESCU COSTEL, în prezent și la data faptelor primar al comunei Filipeștii de Pădure, jud. Prahova și președinte onorific al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (56 acte materiale, corespunzătoare ordinelor de plată semnate);
 
SURUGIU VASILE - GEORGEL, în prezent și la data faptelor viceprimar și consilier local al comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova și președinte al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale, corespunzătoare numărului de hotărâri de consiliu local inițiate și votate).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
 
În perioada 25 ianuarie 2006 – 30 martie 2012, inculpatul Morărescu Costel, în calitate de primar al comunei Filipeștii de Pădure, jud. Prahova și de ordonator principal de credite, cu încălcarea legii, a dispus acordarea nelegală de finanțări nerambursabile de la bugetul local (în valoare de 2.204.986 lei), Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure” (structură sportivă de drept privat), prin semnarea a 56 de ordine de plată, fără existența unui angajament legal. Fapta a determinat crearea unui avantaj patrimonial în beneficiul Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, reprezentând suma plătită și a unui prejudiciu bugetului local al comunei Filipeștii de Pădure, de aceeași valoare.
 
În activitatea infracțională, inculpatul Morărescu Costel a fost sprijinit de inculpatul Surugiu Vasile Georgel, viceprimar, respectiv consilier local al comunei Filipeștii de Pădure, județ Prahova, dar și președinte al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”. Astfel, acesta și-a încălcat atribuțiile de ales local și, cu intenție, a inițiat și a votat 14 hotărâri de consiliu local în baza cărora au fost stabilite sumele de bani virate asociației, fără încheierea unor contracte de finanțare nerambursabilă, cu încălcarea unor dispoziții din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului și Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general din bugetul public. În acest mod a fost înlesnită efectuarea unor plăți nelegale de către inculpatul Morărescu Costel, ordonator principal de credite, către Asociația „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, în sumă totală de 2.204.986 lei.
 
În cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra tuturor sumelor existente în conturi bancare deținute de inculpații Morărescu Costel și Surugiu Vasile Georgel, precum și sechestru asupra unor imobile deținute de acesta din urmă.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunerea de a se menține măsurile asigurărorii dispuse. 
 
În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii