Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:23 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal după alegeri Primarul Vasile Delicoti demisionează din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa

ro

24 Mar, 2013 13:16 3357 Marime text
Democrat liberalul Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, demisionează din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa. Delicoti a confirmat informaţia şi a declarat că a luat această decizie din cauza faptului că, susţine el, lista de delegaţi a PDL Constanţa la Convenţia Naţională de sâmbătă nu a fost respectată. „Lista de delegaţi aprobată în Colegiul Director de miercuri a fost una, iar sâmbătă a fost alta, pentru că au ajuns acolo, la alegeri, alte persoane”.
Conform spuselor lui Delicoti, mâine, la sediul PDL Constanţa, la ora 11.00, va avea loc o conferinţă de presă în care îşi va anunţa demisia din funcţie. La conferinţă însă vor fi alături de el alţi cinci primari PDL din judeţ, nemulţumiţi de ce s-a întâmplat la Convenţie: Anton Burcea, primarul din Adamclisi, Tudorel Gurgu, primarul comunei Ciobanu, Eugen Iliescu, primarul din Dobromir, Nicolae Horneţ, primarul din comuna Cuza Vodă, şi Nicolae Anghel, şeful administraţiei publice locale din Castelu.
Delicoti susţine că nu vrea să plece din PDL, dar că atât el, cât şi ceilalţi cinci primari „nu mai vor să mai comunice cu preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru”, pe motiv că „acesta nu a respectat deciziile luate în cadrul partidului”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • unul 24 Mar, 2013 13:57 si unde mergi?la usl,o sa va faca basescu de o sa vorbiti singuri pe strada.