Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:48 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul acord GECT din România se va semna între Medgidia şi Silistra

ro

29 Jul, 2011 16:55 925 Marime text

La Primăria Medgidia au avut loc, în zilele de joi, 28 iulie, respectiv vineri, 29 iulie, întâlniri de lucru ale edililor din oraşul bulgar Silistra cu reprezentanţii administraţiei locale. Primarul Silistrei, domnul Ivo Kirilov Andonov, împreună cu directorul Direcţiei Energetice, domnul Valeri Georgiev, şi directorul Direcţiei Resurse Umane, doamna Krasimira Stoianova au analizat împreună cu domnul primar Marian Iordache şi juriştii Primăriei, aspectele acordului de Cooperare Teritorială cu Răspundere Limitată Medgidia-Silistra. Totodată, s-a stabilit ca, săptămâna viitoare, în data de 4 august, la Primăria Silistra să se semneze acordul de cooperare dinte cele două municipii. Acesta va fi primul acord GECT din România, în timp ce în Europa există opt asemenea acorduri. ,,Prin acest acord, părţile (Medgidia şi Silistra) se angajează să continue, să dezvolte şi să promoveze cooperarea lor teritorială, în scopul de a planifica, coordona, dezvolta, promova şi organiza activităţile lor, în special cu privire la accesarea proiectelor finanţate prin programe de cooperare teritorială europeană şi în vederea consolidării coeziunii economice, sociale şi teritoriale aflate sub titlul XVII din Tratatul de Insituire a Comunităţii Europene. De menţionat este faptul că banii nu vor veni de la Guvern, ci direct de la Uniunea Europeană", a spus domnul primar Marian Iordache. GECT cu Răspundere Limitată Medgidia-Silistra va fi o structură cu personalitate juridică având ca membrii fondatori Municipiul Medgidia şi Municipiul Silistra prin primari, care vor putea acţiona în numele acestora iar aria teritorială pe care Gruparea îşi va putea desfăşura misiunea va fi teritoriul municipiilor ce fac parte din Grupare. Astfel, GECT îşi propune prin acţiunile sale să promoveze o cooperare durabilă, concentrată pe dimensiunile strategiei de dezvoltare teritorială transfrontalieră regională. Aceasta se va realiza prin alăturarea comunităţilor şi implicarea lor în acţiuni economice, sociale şi de protecţia mediului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii