Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:50 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul “KURULTAI” organizat de Uniunea Democrată Tătară în județul Constanța. Au participat sportivi din Turcia, Bulgaria, România şi Republica Moldova (galerie foto)

ro

17 Oct, 2017 15:21 1927 Marime text
Uniunea Democrată Tătară a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa primul “KURULTAI” în 15.10.2017 care este echivalentul celebrului Naadam şi înseamnă “cele trei jocuri”: lupta tătărească (stilul armatei lui Genghiz Han), tir cu arcul (arc tradiţional tătăresc) şi concurs de călărie, fiind declarat în 2010 de către UNESCO, ca făcȃnd parte din lista “Patrimoniului cultural intangibil al umanității”. Am folosit un termen care are o arie de cuprindere mult mai largă şi are următoarele sensuri: adunare, festivitate, jocurile şi nuntă. 
 
Au răspuns afirmativ onorȃndu-ne cu prezenţa Turcia, Bulgaria şi Republica Moldova.
 
Evenimentul a debutat cu prima fază a festivalului concursul de călărie la Mangalia în staţiunea Venus vis a vis de Hotelul Turqoise pe plajă. Apoi am continuat festivalul cu celelalte două faze la sala de sport din Valu lui Traian unde profesorul de istorie Alexandru Matei împreună cu echipa minunată de experţi în arcul tradiţional şi în reconstituiri istorice au creat o atmosferă medievală. Doritorii au putut trage cu arcul şi au putut testa armurile şi coifurile metalice ale “cavalerilor tătari şi occidentali”.  În paralel cu aceasta s-au desfăşurat  trȃntele tradiţionale practicate de Genghiz Han costumaţi în ilice de piele ca acum două mii de ani exact ca în descrierile arhivelor istorice ale vremii. Festival care atunci dura minim trei zile a fost reînviat de noi pentru prima dată pe meleaguri mioritice.
 
Romȃnia a luat  6 medalii astfel: Aur prin Popa Iulian, Argint prin Lozovanu Gheorghe, Bronz prin Ţurcanu Mihai, Iftodi Ion, Bogdan Neagu şi Mihai Gosav.
 
Menţionăm că preşedintele Federaţiei Mondiale de Kureş şi Sporturi Tradiţionale Prof Dr Ibrahim Oztek a înmȃnat plachete reprezentantei Consiliului Judeţean Constanţa, dar a fost încȃntat de curajul şi dăruirea Preşedintelui Federaţiei Romȃne de Hand To Hand Fight Bogdan Neagu care a insistat să participe la această tradiţie milenară invitȃndu-l pentru a-l felicita personal.
 
Rezultate pe echipe: Turcia (1), Bulgaria (2), Romȃnia (3) şi Bulgaria (3)
 
Rezultate individuale: 60Kg Popa Iulian (1) Ro, Ozadal Buniamin (2) Tr, Colioglo Serghei (3) R.Md, , Angelev Victor (3) R.Md.; 70kg Martin Ivanov (1) Bg, Akkuş Cuma (2) Tr, Uygan Sukru (3) Tr, Chelioglo Nicolai (3) R.Md.; 80Kg Dogru Oguz (1) Tr, Franjev Alex (2) R.Md., Martin Angelov (3) Bg, Iftodi Ion (3) Ro, ; 90kg Ivan Stefano (1) Bg, Lozovanu Gheorghe (2) Ro, Ţurcanu Mihai (3) Ro, Karaca Selahattin (3) Tr; Çayirci Mahmut (1) Tr, Ivaylo Nanchev (2) Bg, Bogdan Neagu (3) Ro, Mihai Gosav (3) Ro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii