Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul raport despre tragedia din Apuseni Avionul nu avea probleme la motoare

ro

19 Jan, 2015 15:25 1434 Marime text
Avionul pilotat de Adrian Iovan, care a aterizat forţat în munţii Apuseni, pe 20 ianuarie 2014, după ce s-a lovit de copaci, nu a avut probleme la motoare. Este concluzia unui prim raport oficial despre tragedia în urma căreia Adrian Iovan şi Aurelia Ion, o studentă la medicină care făcea parte din echipa medicală aflată în drum de la Bucureşti spre Oradea pentru o prelevare de organe, au murit în frig, din cauza leziunilor provocate de aterizarea forţat şi a temperaturilor foarte scăzute pe care au fost nevoiţi să le suporte în timpul scurs până când salvatorii au reuşit să-i găsească, informează România TV.

Comisia de Investigaţii privind siguranţa aviaţiei civile (CIAS) a dat publicităţii, astăzi, un raport provizoriu, în care se specifică faptul că, în urma unei analize atente s-a stabilit că aeronava pilotată de Adrian Iovan nu avea probleme la motoare.

CIAS „a analizat starea de funcționare a motoarelor la momentul producerii accidentului, prin intermediul reprezentantului acreditat al NTSB, în laboratorul producătorului, respectiv Lycoming Engines din SUA. În raportul întocmit, producătorul motoarelor a menționat că nu a detectat anomalii tehnice care să indice afectarea puterii motoarelor în condițiile de testare", relatează România TV.

În vederea întocmirii Raportului Final, CIAS va elabora un document intern privind starea de funcționare a stațiilor de radiocomunicații montate pe aeronavă şi va analiza zborul din punct de vedere al controlului traficului aerian, analiză ce se efectuează împreună cu un expert cooptat de la EUROCONTROL.

Sursa: România TV

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii