Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:13 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prins în timp ce ar fi încercat să îi dea mită 400 de euro unui poliţist

ro

10 Oct, 2016 13:08 1286 Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, împreună cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Teleorman, au organizat şi realizat, ieri, o acţiune de prindere în flagrant a unui cetăţean,  în timp ce oferea unui agent de poliție suma de 400 euro, în scopul de a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu față de o rudă a acestuia, respectiv înregistrarea unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul, sub influența alcoolului.

În fapt, în aceeași zi, la DGA –SJA Teleorman au fost înregistrate denunțurile formulate de către doi agenți de poliție din cadrul IPJ Teleorman – Poliția Mun. Turnu Măgurele - Biroul Rutier, privind faptul că o rudă a unei persoane pe care o depistaseră în trafic conducând un vehicul sub influența alcoolului le-a promis oferirea unor sume de bani pentru a nu fi luate împotriva conducătorului auto măsurile legale ce se impuneau, respectiv întocmirea unui dosar penal.

Faţă de individ s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii