Procurorii au destructurat o rețea de traficanți de droguri
Procurorii au destructurat o rețea de traficanți de droguri
28 Jan, 2016 14:02
ZIUA de Constanta
1831
Marime text
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada iulie 2015- ianuarie 2016, membrii grupului infracțional organizat au procurat, comercializat şi pus în vânzare cantități importante de cannabis (peste 6 kg) pe piața ilicită din mun. Iaşi şi alte localități din ţară, în scopul obținerii de foloase materiale.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpaților au fost ridicate 1.083 de grame de cannabis, precum și 213.700 de lei, 6.520 de euro, 300 de lire sterline și 900 USD, sume de bani proveniţi din activitatea infracţională.
Astăzi va fi sesizat Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă. Totodată, faţă de doi inculpaţi a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar. Acţiunea a fost efectuată împreuna cu ofişeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informații şi Protecție Internă.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii