Profesorii care aduc inovare la clasă ar putea beneficia lunar de un venit suplimentar
Profesorii care aduc inovare la clasă ar putea beneficia lunar de un venit suplimentar
31 Jan, 2016 22:28
ZIUA de Constanta
1904
Marime text
„Un proiect major este cel legat de noile resurse din sistem, adică formarea profesorilor. Aici este vorba de masterul didactic pe care încercăm să îl operaționalizăm. Am toată încrederea că anul acesta vom porni. Programul va fi destul de lung astfel încât să nu fie doar o serie, să fie cel puțin trei serii de absolvenți de master didactic. Părerea mea este că trebuie să facem ceva robust și cu sens. Îmi doresc să aducem oameni noi, de calitate. Ei vor fi nuclee care aduc nou și aduc tot ce ne trebuie. Pe de altă parte, nu vom uita de cei existenți deja în sistem și care sunt buni, dar au nevoie de puțin ca să fie și mai buni. Apoi, mai este un proiect pe care l-am discutat mult cu organizațiile, un proiect care să investească mult în consilierii școlari pentru că ei ar trebui să facă o treabă excelentă în școală. De obicei sunt utilizați în alte direcții decât ar trebui. Avem mare nevoie de ei, de multe ori fac consiliere și cu familiile elevilor. Sunt oameni bine pregătiți mulți și mi-ar face plăcere să le dăm instrumente noi, să încercăm să îi mobilizăm. De la ei am putea avea informații despre copiii noștri, pentru că atunci când afli multe despre cum se comportă îți dai seama că, poate, într-o regiune sunt orientați mai mult spre manual, în altă parte mai reflexiv orientați. Dacă extragi toată această informație ai o șansă să vezi cam unde este construcția aceasta fină și delicată a copilului din jurul nostru și cum anume îl dirijăm. Reușești să îi creezi linia proprie de performanță pentru fiecare copil, ceea ce este esențial pentru școală”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
„Ele (granturile n.r.) sunt destinate instituțiilor unde se găsesc acei profesori extraordinari. Găsim instrumentele prin care îi susținem pe cei care au inițiativă, care au demonstrat ceva sau sunt dispuși să se implice mai mult în școli, mai ales în spațiul rural. Acolo sunt resursele mai mici. Vom da granturi școlilor astfel încât profesorii, cei care aduc inovare în sala de clasă în lucrul cu elevii, îi stimulează să facă filmulețe, tot felul de lucruri de genul acesta, concursuri, să aibă un venit relativ constant pe doi-trei ani. E un venit suplimentar, lună de lună, măcar zece luni pe an, pentru că avem și vacanța. Eu am în vedere undeva la 10.000 de granturi. Uitându-mă că ar putea să fie cam 10 profesori per grant ar putea să fie undeva la 100.000 de profesori. Poate este puțin din tot ansamblul, dar uitându-mă pe toată această componentă, mai ales la rural, cred că mișcăm lucrurile într-o dinamică”, a completat ministrul educației, conform aceleiași surse.
Sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii