Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii nu vor mai preda istoria la şcoală?

ro

07 Feb, 2016 21:30 4394 Marime text
 
Ministerul Educației, condus azi de Adrian Curaj, a declanșat o vastă operațiune de schimbare a disciplinelor și manualelor din învățământul pre-universitar românesc. Din dispoziția ministrului a fost constituit un "grup de lucru" din care fac parte oameni de știință eminenți, precum marele matematician Solomon Marcus dar şi Ștefan Vlaston, numit în anumite cercuri "omul lui Băsescu", fost candidat PDL, actual vicepreședinte al PMP, scrie Antena3.
 
Grupul de lucru numit de ministrul Curaj e format din 11 persoane. Șase dintre acestea au preluat inițiativa și conducerea grupului practic, realizând o așa numită "Elaborare a arhitecturii curiculare".  Un termen pretențios ce vizează de fapt desființarea unor discipline clasice din învățământul preuniversitar românesc.
 
Pe lângă desființarea materiilor numite Chimie, Fizică și Biologie și cumularea lor sub denumirea impersonală de "Știintele vieții", grupul de lucru a emis o decizie absolut revoltătoare: DESFIINTAREA DISCIPLINEI ISTORIE DIN SCOLI ȘI LICEE!
 
Aceasta propunere, concretizată deja pe hârtie, este lansată din luna decembrie și a generat proteste în mediul academic. Din păcate, ministrul Adrian Curaj n-a binevoit să răspundă acestor proteste și pare că girează una din cele mai mari gafe din istoria educației românești, de la Spiru Haret până astăzi.
 
Potrivit acestui grup de lucru de la Ministerul Educatiei, ISTORIA SE VA DESFIINȚA ȘI SE VA NUMI "EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE"!
 
Academicianul Dinu C Giurescu, reputat istoric și luptător pentru cauza națională, este indignat. La rândul său, Lucia Hossu Longin, autoarea “Memorialului Durerii”, a explicat, într-o emisiune a televiziunii amintite, că este foarte greu de stabilit de ce s-a ajuns aici.
 
”Asistăm la o propunere dezastruoasă. Unui străin i se cere să știe istorie, tinerilor noștri nu mai sunt obligați să știe. Dar de ce să mă mir? Mă uit la un licean, să zicem de clasa X-a. Poartă blugi din Turcia, adidași din Kuweit, un telefon din Italia, consumă fructe și legume de peste tot mai puțin din România. Sigur, e plăcut, dar iată, ne apropiem de situația în care nu mai este admisă istoria pentru pregătirea conștiinței colective. Nici nu pot să îmi imaginez cum ar fi această propunere să devină realitate. (...) Se vorbește de Mineriadă și se spune că manifestanții au dat foc la Ministerul de Interne și la TVR. Cum să spui așa ceva? Nu numai trecutul este ignorat, falsificat dar și istoria recentă. Este un semnal de alarmă. Eu nu cred că se va întâmpla. Pentru cauze din acestea ar trebui să ieșim în stradă. Nu să schimbăm guvernul Ponta. Trebuie să ieșim în stradă când este atacată ființa noastră națională”, a spus Lucia Hossu Longin.

Sursa: Antena3
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • herodot1 07 Feb, 2016 22:11 Şi eu sunt de părere că trebuie să protesăm în stradă. E adevărat că dacă îi întrebi pe elevi ei ar vrea să rămână numai cu limba engleză şi sportul, să se reducă numărul de ore zilnice şi să se mărească vacanţele dar noi, ca părinţi, ar trebui să judecăm raţional şi să hotărâm pentru ei un sistem educaţional pentru secolul 21. Ar trebui, cu curaj, să cerem demiterea ministrului Curaj.