Prognoza meteo - 1 decembrie 2010
Prognoza meteo - 1 decembrie 2010Până mâine dimineaţă la ora 8, în 19 judeţe din estul ţării şi în zonele de munte din est şi sud, local ninge abundent. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.
Şi hidrologii au emis cod galben pentru râurile din vestul şi sud-vestul ţării, din Maramureş până în Oltenia. Până pe 3 decembrie la ora 16 vor fi creşteri de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Vreme rece şi închisă astăzi în vest, în nord şi în centru. Cad precipitaţii mixte pe arii extinse, chiar însemnate cantitativ în nord-vest şi predominant ploi în Banat. Maximele termice sunt uşor sub mediile climatologice, 2 grade în Braşov şi la Cluj Napoca, 3 în Baia Mare, 4 la Sibiu şi la Oradea şi 5 la Timişoara.
Vremea continuă să se răcească şi în sud. În dealurile subcarpatice apar chiar precipitaţii mixte, dar la câmpie plouă. Şi aici sunt condiţii ca ploile să se transforme temporar şi izolat în lapoviţă. Vântul suflă destul de supărător. 4 grade vor fi la Drobeta Tr Severin, 5 la Craiova şi 6 la Giurgiu, doar 2 grade în Buzău şi 4 la Călăraşi.
Nori groşi care lasă ploi consistente găsim şi deasupra Dobrogei, unde şi vântul creşte în intensitate. La amiază termometrele arată nu mai mult de 4 grade la Tulcea.
În Moldova debutul iernii calendaristice corespunde cu o zi de iarnă aspră. Ninge abundent mai ales în jumătatea nordică, iar în sud sunt şi precipitaţii mixte. La amiaza e frig, maximele sunt cu până la 7,8 grade mai mici decât mediile multianuale: 1 grad la Galaţi, minus 4 în Bacău şi la Iaşi şi minus 6 la Suceava.
Vântul care suflă destul de tare amplifică senzaţia de frig.
În Capitală cerul va fi încărcat de nori şi va ploua, iar spre seară sunt condiţii de lapoviţă. Până la amiază în termometre se adună cu greu 2-3 grade, dar vântul sporeşte senzaţia de frig.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp