Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:03 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza meteo Temperaturi de primăvară, luni şi marţi. Cum va fi vremea la începutul săptămânii

ro

11 Dec, 2011 22:46 1424 Marime text

Luni, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -2 şi 8 grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va fi mai mult noros şi local vor fi ploi slabe sau burniţă. În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului, la peste 1800 m altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Banat, Crişana şi în zona montană înaltă. În cursul nopţii local se va forma ceaţă, cu precădere în zonele joase din sudul ţării.

La Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Trecător va ploua slab, iar în cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 4...5 grade.

Sursa: Mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii