Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele USR, blocate în Parlament. Senatorul Ramona Dinu, despre criza de forţă de muncă fără precedent

ro

09 Apr, 2019 13:44 1419 Marime text
 
În fiecare an, în apropierea sezonului estival, se vorbește despre criza de angajați cu care se confruntă hotelurile și restaurantele de pe litoral. „99% dintre acestea susțin că încep sezonul cu un deficit de angajați de cel puțin 50%. Însă criza de forță de muncă din HoReCa este una fără precedent, care nu lovește doar în perioada de vară sau doar în hotelurile și restaurantele de pe litoral. Sectorul ospitalității este aproape să se prăbușească sub propria greutate, acuzând o lipsă de peste 100.000 de angajați la nivel național. 
În fiecare an, autoritățile promit adoptarea urgentă de măsuri. Cumva însă, aceste măsuri întârzie să apară, iar criza devine mai mare de la un an la altul. Cei de la putere nu doar că nu adoptă măsurile așteptate de industrie, dar le și blochează pe cele care ajung în Parlament, din cauza unui singur detaliu: Propunerile legislative provin de la parlamentari USR. Nu contează cât de bune sunt sau cât de tare ar ajuta o industrie aflată pe punctul de a face implozie. Dacă propunerile sunt de la USR, atunci ele trebuie respinse”, susţine senatoarea constănţeancă, Ramona Dinu. 
În zilele următoare, aceasta promite că va reveni cu noi puncte de vedere despre propunerile legislative din domeniul turismului, blocate în Parlament deoarece se făceau vinovate de a fi inițiate de un parlamentar USR.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii