Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propunere de arestare preventivă - dare de mită și furt calificat. Polițiștii au refuzat șpaga

ro

29 Dec, 2015 17:45 1950 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpaţilor:
            •   MĂCELARU VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma constituirii grupului organizat), dare de mită şi furt calificat;
            •   NEDELCU CONSTANTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma constituirii grupului organizat), dare de mită, furt calificat, tâlhărie calificată şi distrugere;
·         DUDUIANU DANIEL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma constituirii grupului organizat), furt calificat şi tâlhărie calificată;
·         VOICU DANIEL-VALENTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma constituirii grupului organizat), dare de mită, furt calificat şi uz de fals;
·         IOVA GEORGICĂ sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma constituirii grupului organizat), furt calificat şi tâlhărie calificată;
·         ILIE ROLF VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma aderării la grupul organizat), dare de mită şi furt calificat;
·         GURLEA LILIAN-FĂNEL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma sprijinirii grupului organizat), dare de mită şi furt calificat;
·         IONIŢĂ ALBERTO UNIVERS sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma aderării la grupul organizat) şi furt calificat;
·         VĂDUVA FLOREA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup organizat (sub forma aderării la grupul organizat) şi furt calificat;
·         MATEI MARIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat sub forma complicităţii.
            Inculpaţii urmează a fi prezentaţi, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Ilfov.
            Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
            Începând cu luna iunie 2015, pe raza judeţelor Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Argeş şi  Dâmboviţa, inculpaţii au comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timpul deplasării pe rutele de transport rutier, prin ruperea sigiliilor şi tăierea prelatei vehiculului, precum şi furturi din autoturisme, prin metoda înţepării anvelopei.
            In cazul furturilor din autotrenuri, inculpaţii ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme autovehiculul vizat, iar din mers, una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren şi ar fi sustras bunuri.

            În ceea ce priveşte furturile din autoturisme, aceştia ar fi profitat de încetinirea maşinilor în trafic prin înţeparea anvelopele maşinilor, iar când şoferul oprea pentru remedierea avariei ar fi sustras genţi sau alte bunuri de valoare aflate la vedere.
            De asemenea, pentru a-şi asigura scăparea şi păstrarea bunurilor sustrase ar fi folosit acte de violenţă asupra unora dintre victime, iar, în anumite cazuri, pentru a-şi acoperi activitatea infracţională, fiind opriţi în trafic având asupra lor marfa sustrasă, au oferit diverse sume de bani poliţiştilor din cadrul I.P.J. Vâlcea - P.O. Brezoi, aceştia refuzând mita.
            Din investigaţii a reieşit că faptele au fost săvârşite în special în judeţul Ilfov pe Drumul Naţional Centura Bucureştiului, dar şi în judeţele Argeş, Ialomiţa, Vâlcea.  
            Precizăm că urmărirea penală este efectuată sub coordonarea procurorilor Parchetul de pe lângă Tribunal Ilfov împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigaţii Criminale. La activităţi au participat şi luptători din cadrul S.A.S. – D.G.P.M.B.
În documentarea activităţii infracţionale procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii