Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Imagini de la eveniment. Protest împotriva distrugerii Parcului Tăbăcărie din Constanța. Participanții nu sunt de acord cu amplasarea miniaturilor în parcul Tăbăcărie (galerie foto)

ro

04 Nov, 2017 16:30 3873 Marime text
USR Constanța, alături de deputatul Stelian-Cristian Ion şi ONG-ul Baricada Verde, iniţiază o nouă acţiune de protest în care se va cere renunţarea la obiectivul „Joint Romanian-Bulgarian Cultural and Historical Heritage“. Protestul are loc în această după amiază în zona restaurantului Zodiac. 

Aproximativ 40 de persoane au ajuns la locul anunțat și speră ca glasul lor să se facă auzit. ONG-ul Baricada Verde a realizat un tablou în care prezintă diverse aspecte din trecutul și prezentul orașului Constanța și stațiunii Mamaia, subliniind faptul că a fost înregistrată o involuție. 
 
Iniţiatorii protestului susţin că nu sunt de acord cu tendinţa de transformare a parcului Tăbăcărie într-un parc de distracţii, cu diminuarea continuă a spaţiilor verzi ale municipiului Constanţa şi lăsarea lor în paragină, cu eliberarea unor autorizaţii de construire cu încălcarea normelor de protecţie a mediului şi a reglementărilor urbanistice sau cu neefectuarea nici până la această dată a Registrului spaţiilor verzi la nivelul municipiului Constanţa.
 
Câteva sute de constănţeni au semnat deja petiţia împotriva proiectului. Aceştia au solicitat şi la primul protest organizat în zona în care urmează să fie amplasate miniaturile ca acest proiect să nu fie realizat în parcul Tăbăcărie. 

De asemenea, continuă strângerea de semnături pe petitia "Salvați Parcul Tăbăcărie! Au fost strânse deja aproximativ 1000 de semnături. 

UPDATE: ora 17.00

Următoarea acțiune dr protest va avea loc săptămâna viitoare, data exactă urmând să fie anunțată pe rețelele de socializare. În această după amiază la acțiunea din parcul Tăbăcărie au participat aproximativ 70 de persoane. O parte dintre acestea au precizay că intenționează să participe mâine seară la acțiunea de protest împotriva pachetului de legi ale justiției din fața Prefecturii Constanța. 

UPDATE. ora 16.40


Aproximativ 60 de persoane participă la acțiunea de protest. Deputatul Ion Stelian le vorbește oamenilor și le prezintă revendicările. ​

”Trebuie să păstrăm parcul pentru constănțeni, nu pentru o iluzorie atragere a turiștilor. Aceștia vin să vadă cazinoul nu să îl vadă în miniatură” - spune deputatul Ion Stelian. Nu ne mai pot ignora la nesfârșit. Rugămintea mea este să ne mobilizăm pentru următoarele proteste, pentru că primarul nu va renunța prea ușor la proiect. De altfel ne-a dezamăgit deja prin acel argument că protestul vine dintr-o anumită zonă, că suntem populiști. Cu siguranță ne aude, dar nu ne bagă în seamă. Trebuie să îl determinăm să ne ia în serios.  Nu suntem împotriva miniaturilor, ața cum spuneam, dar nu aici, în Parcul Tăbăcărie” - a mai precizat Ion Stelian. 

Totodată, Ion Stelian le spune oamenilor că, în limita timpului liber ar trebui să meargă la ședințele de consiliu local și județean și să participe la deciziile luate de aleși. 

De asemenea, Sorin Belu de la Baricada Verde le cere oamenilor să nu-și mai caute scuze și să vină la aceste întâlniri, pentru că numai uniți vor reuși să fie luați în seamă de primar. 

 
UPDATE. ora 16.25

Un constănțean a depus în instanță o solicitare de anulare a hotărârii prin care municipalitatea vrea să amplaseze parcul de miniaturi în Tăbăcărie. Bărbatul este prezent la protest și spune că a primit termen de la Judecătorie pentru 6 decembrie. 

Citește și: 


Fagadau - Am primit petitia, am vazut ca au semnat-o toti membrii de partid USR Constanţa şi Baricada Verde cheamă constănţenii la un nou protest împotriva distrugerii parcului Tăbăcărie


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii