Protest în Piața Victoriei din București față de ordonanța care modifică Legile Justiției
Protest în Piața Victoriei din București față de ordonanța care modifică Legile Justiției
03 Mar, 2019 19:38
ZIUA de Constanta
2045
Marime text



Sute de persoane erau în Piaţa Victoriei la ora 19.00.
Oamenii spun că vor ieşi în stradă până la abrogarea OUG 7 şi desfiinţarea secţiei speciale pentru magistraţi.
Ei se alătură magistraţilor din peste 80 de instanţe care au protestat în ultimele zile faţă de ultimele modificări ale legilor justiţiei.
"Parchete din toată ţara şi-au suspendat activitatea. Magistraţii, procurori şi judecători deopotrivă protestează zilnic pe treptele Tribunalelor.
Suntem solidari cu toate revendicările acestora şi mesajul nostru pentru ei este să nu cedeze în fata Guvernului! Suntem alături de ei, le apreciem munca şi vom lupta împreună până la capăt pentru aceleaşi valori!", precizează protestatarii.
În jurul orei 19.25 protestatarii din Piaţa Victoriei au plecat în marş spre Ministerul Justiţiei. Ei spun că vor ajunge şi la Universitate în faţa teatrului Naţional, unde sunt aşteptaţi de actori.
Protestele magistraţilor faţă de Ordonanţa 7, despre care spun că le afectează independenţa, nu scad în intensitate, ba din contră. Vineri, în zeci de oraşe, procurori şi judecători au întrerupt activitatea, pentru aproximativ o oră şi au ieşit în faţa parchetelor sau instanţelor.
Au fost astfel de manifestaţii în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov şi Oradea.
Digi24.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii