Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protest la Spitalul Județean Tulcea. Zeci de angajați au participat la acțiunea de protest

ro

12 Apr, 2018 12:32 2571 Marime text
Peste 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea au protestat, joi dimineaţa, în curtea unităţii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de prevederile legislative în urma cărora le-au fost reduse sporurile, informează Agerpres.ro
 
Protestatarii s-au adunat în curtea SJU începând cu ora 8,00, au fluierat şi au prezentat afişe cu mesaje precum "Sănătatea valorează mai mult de 30%".
 

"Nu s-a umblat la salariu, dar sporul face parte din salariu. Nu este posibil să mergi acasă cu 1.400 de lei, în condiţiile în care ai trei copii, ai chirie, rate şi utilităţi de plătit", a declarat presei preşedintele Sindicatului lucrătorilor TESA din cadrul SJU, Ştefan Popescu.

 
Unii angajaţi s-au arătat nemulţumiţi din cauză că salariul a scăzut cu 700 de lei, ca urmare a sporurilor reduse, şi au susţinut că discrepanţa dintre lefurile angajaţilor este foarte mare.
 

"La asistenţa medicală contribuie toată lumea, de la cel de la vârful măturii până la cel din vârful acului", a precizat Popescu.

 
Reprezentanţii protestatarilor s-au întâlnit cu cei ai conducerii SJU, cărora le-au prezentat nemulţumirile. O nouă întâlnire între reprezentanţii protestatarilor şi autorităţi va avea loc în jurul orei 13,30, la Consiliul Judeţean.
 
Protestul spontan de la SJU s-a încheiat în jurul orei 10,00, potrivit participanţilor.

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Facebook/Ambulanța Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii