Protestatarii de la Finanţe au făcut o "Baladă a finanţistului" - Vezi versurile
Protestatarii de la Finanţe au făcut o "Baladă a finanţistului" - Vezi versurileAngajaţii de la Finanţe au compus o "baladă comună", ale cărei versuri reprezintă de fapt, greutăţile cu care se confruntă oamenii în viaţa de zi cu zi, după măsurile luate de guvernanţi.
Angajaţii din cadrul Ministerului de Finanţe au renunţat la cifre şi s-au apucat de scris poezii. Împreună au compus "Balada Finanţistului", o poezie prin care oamenii vor să le amintească guvernanţilor momentele grele prin care trec din cauza eliminării stimulentelor.
"Când îţi ajunge cuţitul la os, ajungi să şi scrii", a declarat o angajată a ministerului care participă la proteste.
Ea a atras atenţia că poezia nu a fost compusă numai de ea, ci este "o baladă comună":
"Şi dacă preţurile cresc
De se cutremur plopii,
E ca de pâine şi salam
Să nu te mai apropii
Şi dacă mândrul nostru leu
E astăzi cât pisica
E ca să nu te mai alegi
În viaţă cu nimica
Şi dacă ne aruncăm în lac
Străfundu-i atingându-l,
E ca durerea să-mi descarc
Ministrul înjurându-l
Şi dacă banii nu ne ajung
De trece ziua, luna,
E ca aminte să-mi aduc
De Boc întotdeauna"
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp