Proteste de amploare în marile orașe din România! Mii de manifestanți au ieșit în stradă. Unde au fost proteste
Proteste de amploare în marile orașe din România! Mii de manifestanți au ieșit în stradă. Unde au fost proteste
29 Mar, 2021 07:06
ZIUA de Constanta
1799
Marime text
- Mii de oameni au ieşit în stradă, în această noapte, în ciuda noilor restricţii impuse de Guvern, pentru a protesta faţă de măsurile care interzic circulaţia după ora 20.00 şi închiderea magazinelor la ora 18.00.
Acțiuni de amploare au avut loc la București, Constanța, Brașov, Cluj-Napoca, , Pitești, Craiova, Arad, Timișoara, Ploiești, Galați, și Brăila unde s-a protestat față de noile restricții impuse de Guvern.
Aproape la unison s-a strigat Rușine, Rușine să vă fie, Libertate, Jos cu Arafat, și în semn de protest s-a dat foc, pe ici pe colo la măști.
La Constanţa, aproximativ 800 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii, acolo unde au scandat împotriva restricţiilor, iar apoi au plecat în marş pe marile bulevarde ale oraşului.
Escortaţi de jandarmi, oamenii s-au adunat în număr mai mare. La final, jandarmii au anunţat că organizatorii vor fi amendaţi.
„Precizăm că prima condiţie legală care trebuie respectată pentru a putea organiza o manifestare în spaţiul public este aceea de a o declara în prealabil. Totodată, reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile H.G. nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane.
Având în vedere nerespectarea acestor obligațiilor legale, organizatorii vor fi sancționați contraventional. De asemenea, sunt participanți la această manifestare care nu s-au conformat recomandărilor forțelor de ordine și nu au respectat măsurile sanitare de protecție individuala prevăzute de legislația în vigoare. Aceștia vor fi identificați și sancționați în raport de prevederile legale încălcate", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii