Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proteste de amploare în toată țara împotriva coaliţiei PSD-ALDE. Unde vor manifesta constănțenii

ro

12 May, 2018 12:14 2738 Marime text
Un protest faţă de coaliţia de guvernare este anunţat sâmbătă seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti, unde mii de oameni şi-au anunţat deja prezenţa pe pagina de Facebook a evenimentului.

Manifestaţii asemănătoare sunt programate şi în restul ţării, în oraşe precum Constanţa, Braşov, Sibiu, dar şi în diaspora. Oamenii acuză coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice şi o aruncă într-un regim în care domnesc doar interesele celor care au acces la politică.

La Constanța, protestul va avea loc începând cu ora 19.00, în fața Prefecturii.

 

"De la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorităţi: să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice. Metodele şi acţiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene şi democratice şi aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de şansa de a sancţiona derapajele acestora", scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.


Organizatorii protestului enumeră "acţiunile antidemocratice" ale PSD-ALDE, precum modificarea Codurilor penale, schimbarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, amenzi abuzive ale Jandarmeriei, schimbarea legilor fără consultări publice, restrângerea drepturilor unor oameni prin modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definiţia familiei sau denigrarea unor instituţii europene

Protestul din Capitală ar urma să aibă loc sâmbătă de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, iar protestatarii iau în calcul inclusiv posibilitatea de a pleca în marş spre sediul PSD şi spre sediul TVR.

Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la protest.

Manifestaţii asemănătoare sunt programate sâmbătă seară şi în Alba Iulia (în faţa prefecturii), Alexandria (prefectură), Arad (la primărie), Braşov (prefectură), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Cluj (Piaţa Unirii), Constanţa (prefectură), Craiova (Piaţa Mihai Viteazul), Deva (Piaţa Victoriei), Galaţi (prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Oradea (Piaţa Unirii), Piteşti (prefectură), Ploieşti (în centru, la ceas), Râmnicu Vâlcea (Scuarul Revoluţiei), Satu Mare (pietonalul Corneliu Coposu), Sibiu (Piaţa Mare), Sighetu Marmaţiei (Strada Corneliu Coposu), Târgu Mureş (prefectură), Timişoara (Piaţa Operei), Zalău (Platoul de Marmură).

De asemenea, românii din diaspora au anunţat că vor fi solidari cu cei din ţară, astfel că vor protesta în Olanda, Spania (Bilbao - Plaza Circular Nr. 4, în faţa Consulatului), Marea Britanie (The National Assembly for Wales), Irlanda (Ambasada României). Italia (Milano - Consulatul General al României) Germania (München - Consulatul General al României, Franţa (Paris - Trocadéro, Parvis des Libertés et des Droits de l'Homme), Islanda (Reykjavík), Canada (Toronto), Austria (Viena - Wiener Staatsoper), Germania (Würzburg – Marktplatz).


În plus, comunitatea Declic a lansat o platformă numită „Penalistan" care prezintă România peste următorii 100 de anii, dacă oamenii acceptă modificările aduse legilor Justiţiei: "În Penalistan vor conduce corupţii, ghidaţi de puterea şpăgilor. Dreptatea va deveni arhaism!".

"La 100 de ani de la Marea Unire, România se află la o răscruce de drum. Fie ne continuăm calea europeană, fie ne pregătim de 100 de ani de "Penalistan". Cam aşa s-ar numi dictatura corupţilor şi raiul penalilor, odată cu modificările aduse Codurilor Penale. Copiii noştri nu trebuie să trăiască într-un astfel de stat, pentru ei şi pentru drepturile noastre trebuie să protestăm", transmit reprezentanţii Declic.

Ei spun că la protestele din Bucureşti şi din ţară care vor avea loc sâmbătă vor împărţi 6.000 de pancarte cu simbolul Centenarului, România 100, alături de cătuşele care ar lega viitorul ţării noastre şi ar dezlega mâinile corupţilor. Pancartele au fost realizate din banii strânşi din donaţii.

Sursă: România TV


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii