Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:50 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proteste în București și mai multe județe din țară. Manifestanții au cerut demisia Guvernului și a lui Liviu Dragnea

ro

26 Jun, 2018 22:33 1885 Marime text
Protestatarii care au manifestat în stradă marţi seara, în Bucureşti şi în ţară, au cerut în continuare demisia Guvernului condus de premierul Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, informează Agerpres.ro. 
 
Peste o sută de persoane au protestat marţi seara în Piaţa Victoriei, iar lor li s-au alăturat preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi mai mulţi parlamentari liberali, între care Raluca Turcan, Mara Mareş, Robert Sighiartău.
 
Protestatarii au fluturat steaguri tricolore şi au strigat: "Demisia", "PSD - ciuma roşie", "PSD - de mâine nu mai e". Ei au afişat şi un banner cu mesajul: "Luptăm până la capăt pentru România".
 
Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a spus că i-a îndemnat pe simpatizanţii PNL să sprijine paşnic, miercuri, prin prezenţa în Parcul Izvor, moţiunea de cenzură şi să transmită "un mesaj de alarmă către parlamentarii majorităţii care se agaţă de Dragnea".
 
La Sibiu, peste 2.000 de protestatari au mărşăluit peste 12 kilometri prin municipiul reşedinţă, cerând demisia Guvernului şi a lui Liviu Dragnea.
 
Coloana de manifestanţi a străbătut centrul istoric, principalele bulevarde, trecând şi prin faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis.
 
Majoritatea protestarilor antiguvernamentali au venit cu steaguri, fiind liberali din tot judeţul, însoţiţi de primarii lor.
 
Protestul antiguvernamental va continua şi miercuri seara la Sibiu, susţin organizatorii.

 
La Cluj-Napoca, peste 100 de persoane au protestat şi marţi în centrul municipiului, împotriva Guvernului, cerând demisia premierului Dăncilă şi a liderului PSD, preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
 
Manifestanţii s-au adunat în jurul orei 19,00 îi Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde în urmă cu câteva zile au fost montate mai multe corturi în care unii dintre fac un "protest permanent". Cei care au dorit să îşi transmită mesajele au vorbit la un megafon, mulţimea scandând din timp în timp lozinci antiguvernamentale precum: "Nu vrem să fim conduşi de hoţi".
 
Protestatarii au suflat în vuvuzele, făcând zgomot, au purtat steaguri tricolore şi diverse pancarte, de asemenea, cu mesaje prin care cereau demisia guvernului.
 
Contrar obiceiului din fiecare zi al manifestaţiilor care au avut loc luna aceasta, oamenii nu au mai pornit în marş pe străzile oraşului şi au rămas în centru până în jurul orei 21,00.
 

La Iaşi, aproximativ 50 de persoane au protestat în centrul oraşului, cerând demisia Guvernului şi a liderului PSD, Liviu Dragnea. Totodată, manifestanţii au protestat şi împotriva modificării în Parlament a Codurilor penale.

Sursa:  Agerpres.ro. 
Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/Rezistenții din Piața Victoriei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii