Protocol de colaborare între MApN şi PÎCCJ. Ce prevede acordul și cine sunt cei care au aprobat documentul
Protocol de colaborare între MApN şi PÎCCJ. Ce prevede acordul și cine sunt cei care au aprobat documentulDocumentul a fost prezentat la un post de televiziune, iar din acesta reiese că ar fi fost aprobat de procurorul general al României de la acel moment, Laura Codruţa Kovesi, şi ministrul Apărării de atunci, Gabriel Oprea, data încheierii fiind 4 aprilie 2011.
Sursa citată de RomaniaTV.net precizează că este vorba despre un "Protocol privind acordarea sprjinului reciproc necesar îndeplinirii atribuţiilor şi competenţelor legale".
Documentul ar fi fost încheiat în scopul "valorificării eficiente, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, a informaţiilor care vizează securitatea naţională în domeniul militar, precum şi prevenirea şi combaterea infracţunilor săvârşite de către personalul MApN".
În actul prezentat se precizează că pentru a organiza coordonarea activităţii de punere în aplicare a protocolului se stabilesc următoarele părţi abilitate: pentru MApN-Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, pentru Parchetul General - cabinetul procurorului general al României.
"Punerea la dispoziţie a informaţiilor şi datelor relevante si utile pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru instrumentarea eficientă a dosarului penal, respectiv a informaţiilor şi datelor relevante şi utile pentru cunoaşterea şi contracararea vulnerabilităţilor şi a ameninţătilor interne şi externe la adresa securităţii naţionale în domeniul militar", este unul dintre obiectivele protocolului, potrivit documentului.
Totodată, sursa citată menţionează că se stabileşte existenţa unor persoane de legătură care să acţioneze în comun pentru exercitarea competenţelor.
Sursa: RomaniaTV.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp