Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJA Constanţa, prezenţă importantă în cadrul EXPOAPA, la Bucureşti (galerie foto)

ro

16 May, 2016 10:25 2598 Marime text
În perioada 16-18 mai 2016, Asociația Română a Apei și Patronatul Apei organizează, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, un complex de manifestări reunite în cadrul celei de-a 18-a ediții “EXPOAPA” - Forumul Regional al Apei Dunărea - Europa de Est la care, an de an, RAJA Constanţa a constituit o prezenţă remarcabilă.
 
La aceste reuniuni participă anual profesioniști din domeniul apei,  reprezentanți ai autorităților centrale și locale, dar și oameni de afaceri din România și străinătate, realizându-se premisele inițierii și dezvoltării unui forum de dezbateri în realizarea schimbului de experiență necesar asigurării sustenabilității dezvoltării sectorului de apă.
 
Ca în fiecare an, și acum în 2016, va avea loc și “Expoziția Internațională specializată de utilaje, echipamente și tehnologii de tratare a apei și apelor uzate”, expoziție aflată la a 18-a ediție, care a reușit să aducă laolaltă peste 80 de expozanți din rândul celor mai renumite firme producătoare de echipamente și tehnologii, din peste 25 de țări.

Ministrul Fondurilor Europene a declarat următoarele: „Mă bucur să fiu aici. Avem un exemplu de stabilitate şi continuitate în România cu acest eveniment. De când sunt ministru, de 13 zile mai exact, le spun haideţi să ştim exact de ce suntem noi aici. Ministerul Fondurilor este de fapt Ministerul Dezvoltării României. Poate cea mai importantă şi cea mai consistentă sursă din România. Trei miliarde de euro se alocă pentru zona de apă. În România administraţia nu ratează nicio şansă să nu coopereze. Mă bucur să văd că în sectorul apei oamenii cooperează".

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii