Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Raluca Turcan, prezentă la Constanţa – „Există premise pentru un ultim mandat al unui primar PSD la Constanţa” (galerie foto+video)

ro

19 Mar, 2017 14:24 3727 Marime text
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Raluca Turcan, și secretarul general al PNL, Cristian Bușoi, sunt prezenţi la sediul Filialei PNL Constanța.
 
După întâlnirea cu membrii PNL Constanţa, Raluca Turcan a declarat că „există premise pentru un ultim mandat al unui primar PSD la Constanţa”.
 

„Sperăm că ministrul dezvoltării, Sevil Shhaideh, să ţină cont de faptul că este vicepremierul României, nu omul fidel al lui Liviu Dragnea”, a spus Raluca Turcan cu referire la proiectele depuse de primarii din ţară privind programul de dezvoltare locală. 

 
Cristian Buşoi vorbeşte, în cadrul conferinţei de presă, despre calendarul alegerilor interne, care va culmina cu atragerea conducerii centrale la congresul din data de 17 iunie, când va fi încheiat şi procesul de fuziune dintre PNL şi PDL.
 

„Ne dorim alegeri transparente şi competitive”, spune Buşoi.

De asemenea, Buşoi a vorbit despre modul „dezastruos în care PSD gestionează guvernarea şi în special economia”, cu creşteri salariale nerealiste şi scăderi de impozite nejustificate, în opinia lui Buşoi.
 

„Acest lucru pune presiune pe mediul privat, care va fi sufocat. FMI a dat avertismente foarte clare că ce se întâmplă în economie este greşit. Cu toate acestea, Guvernul nu înţelege nimic şi continuă pe acest drum greşit”, a mai spus Buşoi.


Întrebată cum se poate implica PNL la Constanța, Raluca Turcan a făcut următoarele precizări:
 

„Obiectivul nostru trebuie să fie unul foarte precis. Acesta să fie ultimul mandat al unui primar PSD la primaria Constanței. Sunt foarte convinsă că acesta este un obiectiv realizabil. Pentru mulți oameni e un mister de ce acest obiectiv nu a fost atins până acum.
 
Abuzurie regimului Mazăre au ajuns să fie cunoscute de o țară întreagă, iar în Constanța există un puternic bazin de centru dreapta, suprapus pe o foarte solidă activitate economică. Cu un primar liberal la primaria Constanței, economia ar fi evoluat și mai bine, investitorii și antreprenorii ar beneficia de un mediu deschis, fără blocajele și amenințărilor grupării Mazare.
 
Un primar liberal la Constanța ar însemna probabil 1 miliard de euro în plus la PIB-ul judeţului.
Toate exemplele de administraţie eficientă din România sunt legate de primari PNL. Cluj, Braşov, Oradea, Alba Iulia, Timişoara.
 


PNL are foarte multe argumente în favoarea sa, ele trebuie făcute cunoscute. Cum s-a putut schimba fața orașului la Brașov, la Cluj, la Oradea? Printr-o abordare modernă, prin deschidere, prin atragere de investitori și creare de condiții favorabile”, a spus Raluca Turcan.


UPDATE 1, ora 15.01

În cadrul conferinţei, s-a anunţat că a fost stabilit calendarul alegerilor, unul strâns şi din cauza sărbătorilor pascale. Aşadar, primele conferințe de alegeri încep săptămâna viitoare, iar ultimele vor avea loc pe 11 aprilie. Conferinţa județeană se va desfăşura pe 27 aprilie, iar la organizaţia municipală, pe 31 martie. Senatorului Chiţac, preşedinte la municipiu, nu îi este pe plac această dată şi ar dori ca alegerile să aibă loc pe 22 aprilie. Dragomir spune că acest lucru nu este posibil. Se prefigurează o dispută pe această temă.                       

Mai multe informaţii puteţi citi în ediţia de mâine a cotidianului ZIUA de Constanţa.




Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii