Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport al Departamentului de Stat american Narcoticele din Afganistan, trec prin Portul Constanta

ro

03 Mar, 2010 13:50 1645 Marime text

containere_1.jpgCorupţia a rămas o problemă serioasă pentru România, inclusiv în sistemul judiciar sau în structurile de aplicare a legii, se arată în Raportul Departamentului de stat al SUA pe tema traficului de droguri în 2009.

"Corupţia rămâne o problema serioasă pentru guvernul român, inclusiv în sistemul judiciar şi în structurile de aplicare a legii. Condamnările pentru multe infracţiuni, inclusiv pentru cele legate de droguri, au fost dificil de obţinut, iar nu mai puţin de jumătate din cei condamnaţi nu ispăşesc integral condamnările", se arată în document (pag. 522).

Totuşi, din punct de vedere al politicilor de stat, România nu încurajează şi nici nu facilitează producţia sau distribuţia de substanţe narcotice sau psihotrope şi nici spălarea de bani obţinuţi din activităţi de acest gen.

"Nu există dovezi despre implicarea, încurajarea sau facilitarea din partea vreunui înalt oficial român a producţiei sau distribuţiei de droguri sau substanţe periculoase, şi nici spălarea de bani provenind din tranzacţii de acest fel", se mai arată în raportul dat publicităţii marţi.
România nu este o sursă majoră de narcotice, însă rămâne o importantă ţară de tranzit pentru drogurile care circulă pe ruta Balcanilor de Nord.

Traficul ilicit de narcotice din Afganistan prin România se desfăşoară atât terestru, pe ruta Ucraina, Moldova şi Bulgaria, cât şi pe mare prin Portul Constanţa. Din România drogurile ajung în Ungaria sau Serbia, de unde sunt distribuite mai departe în Europa de Vest, în special în Germania, Austria, Olanda şi Elvetia, mai scriu autorii raportului.

Sursa: Mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii