Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:28 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport SUA România este afectată de corupţie instituţională

ro

28 Feb, 2014 09:02 2260 Marime text
România este afectată de corupţie instituţională şi există tentative politice de compromitere a justiţiei, constată Departamentul de Stat al SUA, denunţând discriminarea sistematică a romilor, abuzurile din penitenciare, ameninţări la adresa jurnaliştilor şi declaraţii antisemite.
"Probleme majore privind drepturile omului includ tratamentul inadecvat şi hărţuirea de către agenţi de poliţie şi jandarmi a deţinuţilor şi romilor, inclusiv moartea unei persoane în custodia poliţiei", se arată în raportul privind situaţia din România pe anul 2013 intitulat "Practici în materie de drepturile omului", elaborat de Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american.
"Corupţia instituţională rămâne o problemă răspândită care afectează toate structurile societăţii. Discriminarea societală sistematică împotriva romilor afectează accesul acestora la o educaţie adecvată, la locuinţe, la servicii medicale şi la oportunităţi de muncă", precizează raportul privind situaţia din România.
"Alte probleme privind drepturile omului semnalate de-a lungul anului au inclus condiţiile precare din penitenciare şi tentativele constante ale unor personalităţi politice de a compromite independenţa justiţiei. Guvernul nu a adoptat măsuri concrete pentru returnarea bisericilor greco-catolice confiscate de fostul regim comunist.
Ameninţări personale şi profesionale la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei. Au existat cazuri de violenţă şi de discriminare la adresa femeilor. Au fost semnalate unele declaraţii şi acţiuni antisemite, iar presa a continuat să publice articole cu caracter antisemit. Opinii antisemite, rasiste, xenofobe şi naţionaliste au fost difuzate în continuare prin Internet. Agenţii guvernamentale nu au furnizat asistenţă adecvată persoanelor cu dizabilităţi (...). Discriminarea societală la adresa lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) şi a persoanelor care au HIV/AIDS, în special copii, rămân probleme", continuă raportul privind situaţia din România.
"Autorităţile judiciare au demarat acţiuni de inculpare şi pedepsire a oficialilor care au comis abuzuri. Autorităţile au amânat în mod repetat procese referitoare la presupuse abuzuri comise de poliţie, iar multe din aceste cazuri s-au soldat cu achitări", notează raportul.
"Chiar dacă legislaţia prevede sancţiuni penale pentru oficialii corupţi, instituţiile nu au aplicat legea în mod eficient, în principal din cauza problemelor din sistemul judiciar, astfel că oficiali implicaţi în acte de corupţie rămân uneori nepedepsiţi. Indicii de corupţie stabiliţi de Banca Mondială au evidenţiat corupţia ca fiind o problemă în România. În anul 2007, în cadrul tratatului privind aderarea ţării la UE, Comisia Europeană a stabilit un Mecanism de Cooperare şi Verificare pentru a monitoriza progresele României în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei", menţionează raportul în Secţiunea "Corupţie şi lipsă de transparenţă în instituţiile guvernamentale".
Comparativ cu anii precedenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sporit în mod semnificativ ritmul proceselor în cazuri ale unor demnitari de rang înalt acuzaţi de corupţie. Verdictele în cazuri de corupţie au fost adesea lipsite de consistenţă. Numărul condamnărilor în cazuri de corupţie a crescut în cursul anului 2013", subliniază raportul.
"Corupţia în rândul poliţiei contribuie la lipsa de respect a cetăţenilor pentru agenţii autorităţilor. Salariile mici şi lipsa stimulentelor a condus la lipsă de personal şi a contribuit la predispoziţia pentru mită a agenţilor forţelor de ordine", adaugă raportul.
sursa: realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adevar 28 Feb, 2014 15:00 Nu se spune nimic de ce se intampla in medicina. Ar fi bine sa fie informati americanii , sa vada mai bine. In medicina nu se coordoneaza nimic, se fac facultati in prostie, posturile in spitale se dau oricum, oricui, isi deschide cabinet cine cum are chef, in conditiile in care numarul de medici trebuie sa fie raportat la populatie si la bolile populatiei, oamenii alearga aiurea, se interneaza si se pensioneaza si daca nu vor...etc. Ar fi cazul sa se stie si sa se faca tam tam.