Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:24 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Razie de amploare în cluburi din zona Centrului Vechi al Capitalei. Amenzi uriașe au fost aplicate

ro

02 Mar, 2019 11:06 2004 Marime text
Amenzi în valoare de peste 20.000 de lei au fost aplicate în mai multe cluburi din zona Centrului Vechi al Capitalei, fiind constatate mai multe nereguli în urma unor controale efectuate în noaptea de vineri spre sâmbătă, au informat reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) citați de Agerpres.ro

Potrivit sursei citate, peste 80 de poliţişti din cadrul DGPMB, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfăşurat controale la mai multe cluburi din perimetrul Centrului Vechi.

S-a verificat legalitatea funcţionarii acestor societăţi comerciale, legalitatea actelor de comerţ şi existenţa autorizaţiilor necesare funcţionării.

"Pentru nereguli legate de casele de marcat, de respectarea legii privind paza bunurilor şi protecţia persoanelor au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 20.000 lei. De asemenea, în zilele următoare, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale urmează a prezenta documentele care nu au fost găsite la punctele de lucru. În funcţie de datele ce au rezultat în urma acestor verificări, documentele vor fi prezentate Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Serviciilor de Investigarea Criminalităţii Economice şi de Ordine Publică din Poliţia Capitalei", au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii DGPMB.


În toate cluburile verificate au fost constate abateri de la legislaţia incidentă aspectelor ce au făcut obiectul controlului.

Acţiunile se circumscriu activităţilor Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei Române pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii