Razie în Cobadin şi Cuza Vodă
Razie în Cobadin şi Cuza VodăÎn cursul zilei de ieri, poliţiştii din Medgidia au organizat şi executat o razie pe raza localităţilor Cobadin şi Cuza Vodă ce a vizat depistarea persoanelor care comit infracţiuni, identificarea celor care se sustrag activităţilor de urmărire penală, a persoanelor condamnate ce se sustrag executării pedepselor privative de libertate şi identificarea activităţilor comerciale ilicite. Cu ocazia acţiunii au fost verificate 30 de persoane, şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5468 lei, fiind totodată constată o infracţiune de furt calificat. A fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 8353 Kg. deşeuri feroase. Astfel, pe parcursul acţiunii a fost depistat în trafic Bairam Amiş, de 34 de ani, din Cobadin, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, fără ca acesta să posede permis de conducere. Administratorul unei societăţi comerciale din Cobadin, SC Pamsil SRL, a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2500 lei întrucât întocmea adeverinţe de primire şi plată fără a respecta prevederile art. 7 alin. 5 din actul normativ, totodată fiind dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 873 Kg deşeuri feroase. De asemenea a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2500 lei şi administratorul unei alte societăţi comerciale tot din Cobadin, SC Lungu SRL, întrucât întocmea adeverinte de primire si plata fara a respecta prevederile art. 7 alin. 5 din actul normativ menţionat, totodată fiind dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 7480 Kg deşeuri feroase.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp