Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reacţia Sindicatelor din Poliţie după ce Gabriel Oprea ar fi devenit membru de sindicat

ro

03 Sep, 2018 12:49 1898 Marime text
În urma consultării structurilor teritoriale, conducerea Federației Sindicatelor Naționale ale Politiştilor și Personalului Contractual din România (FSNPPC) face precizări cu privire la informaţiile apărute în care se relatează că fostul ministru Gabriel Oprea a devenit membru într-un sindicat al poliţiştilor:
 

" Activitatea organizaţiei noastre este direcţionată exclusiv în scopul apărării/ promovării drepturilor şi intereselor profesionale, salariale şi sociale ale membrilor noştri de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii dialogului social nr. 62/2011, ale Codului Muncii, ale Acordurilor bilaterale încheiate cu MAI şi inspectoratele generale din subordine, cu privire la raporturile de serviciu stabilite între poliţişti/personal contractual şi angajatori, ale Statutului juridic propriu şi ale Congresului/ Conferinţelor generale FSNPPC, care aprobă obiectivele şi strategiile de acţiune subsecvente acestora.


În acest scop, am efectuat constant demersuri pentru obţinerea unor drepturi salariale, având depuse la Ministerul Muncii, la MAI şi la Parlament amendamente referitoare la intrarea anticipată în grila din Legea-cadru nr. 153/2017.

 Cu privire la informarea publică realizată de către organizaţia noastră, precizăm că aceasta a fost şi va fi întotdeauna principială, imparţială, justă şi echitabilă, având drept punct principal de referinţă obiectivele sus-menţinate, fără imixtiuni în activitatea altor organizaţii similare sau în mediul politic. Drept urmare, pentru o cât mai justă edificare a opiniei publice, facem precizarea că între Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI (component al FSNPPC, care are 74 de Birouri teritoriale în toate judeţele ţării şi în structuri centrale) şi un sindicat din cadrul federaţiei care a organizat, ieri, evenimentul mediatic, nu există legătură structurală, în sensul apartenenţei juridice al celui din urmă la FSNPPC, ci doar o confuzie nominală, intenţionat creeată. Pentru conformitate, precizăm că este falsă apartenența fostului ministru Gabriel Oprea la sindicatul nostru, SNPPC.

 De asemenea, referitor la dezbaterile intens vehiculate, în ultima perioadă, în spaţiul public, cu privire la activitatea ministrului Afacerilor Interne pe parcursul evenimentelor care au avut loc în data de 10 august a.c., în Piaţa Victoriei din Bucureşti, precizăm că Biroul Executiv Central al FSNPPC se delimitează de punctul de vedere exprimat, ieri, de o altă federaţie din MAI, considerând că poziţionarea pro sau contra unui om politic din Guvern, în contextul unei dispute politice din interiorul unui partid, excede atribuţiilor noastre şi nu este în spiritul principiilor pe care le promovăm.  

 Precizăm că FSNPPC a intrat în conflict deschis de muncă, încă de anul trecut, în temeiul Legii dialogului social, cu Guvernul şi MAI, organizând inclusiv manifestări de protest, la nivel central şi teritorial, urmare a faptului că solicitările noastre îndreptăţite, cu privire la salarizarea poliţiştilor şi personalului contractual, au fost ignorate de factorii politici decidenţi şi nu au fost susţinute de către conducerea MAI, aşa cum ar fi fost normal şi cum s-a întâmplat, de fapt, în alte sisteme bugetare, în care ministrul/ordonatorul principal de credite a promovat interesele personalului din instituţia pe care o reprezintă", se arată într-un comunicat remis de FSNPPC.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii