Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:44 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recomandări A.N.S.V.S.A. privind transportul produselor alimentare, respectiv al cărnii și produselor din carne

ro

14 Dec, 2018 22:40 1166 Marime text
În apropierea sărbătorilor de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, A.N.S.V.S.A. recomandă populaţiei să acorde o atenţie sporită modului în care păstrează, prepară, transportă și depozitează produsele alimentare, dar şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

Având în vedere evoluția pe teritoriul României a pestei porcine africane, așa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc și produsele din carne care conțin carne de porc nu pot face obiectul transportului către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 709/2014 privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.

Totodată, vă informăm că introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor, este interzisă.

Pentru a evita aplicarea unor măsuri restrictive de către personalul care își desfășoară activitatea la nivelul aeroporturilor/aerogărilor, înainte de a decide introducerea în bagajul de cală a unor astfel de produse alimentare (carne de pasăre și condimente) pentru a putea fi transportate spre un alt Stat Membru al UE, pasagerii sunt obligați să se informeze cu privire la condițiile stabilite în asemenea situații de către companiile de zbor, precum și asupra reglementărilor specifice vamale.

ANSVSA reiterează faptul că produsele alimentare, inclusiv carnea și produsele din carne, trebuie să fie transportate numai cu mijloace de transport autorizate sanitar-veterinar de către Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în condiții corespunzătoare de igienă și de temperatură controlată pentru a nu compromite calitatea și siguranța acestora și implicit pentru a proteja sănătatea publică.

Produsele alimentare, respectiv carnea și produsele din carne trebuie să provină din unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar supuse controalelor oficiale de serviciile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Având în vedere creșterea consumului unor produse de origine animală, ANSVSA a dispus măsuri suplimentare de control oficial, care au drept obiectiv verificarea condițiilor sanitare veterinare de funcționare a unităților care produc și comercializează produse de origine animală, condițiile de depozitare și transport, precum și cerințele referitoare la marcarea de identificare a produselor de origine animală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii