Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Darius Vâlcov, o nouă cerere de arestare. DNA a extins urmărirea penală în cazul fostului ministru

ro

24 Mar, 2015 13:06 1906 Marime text
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru:

a. obţinerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale,
 
b. încuviinţarea reţinerii şi arestării inculpatului VÂLCOV DARIUS BOGDAN pentru săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii  sus menţionate
 
Cererile procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
 
Începând cu anul 2011 şi până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute  în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care  le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.
Produsul infracțional obținut în urma săvârşirii infracţiunilor faţă de care se efectuează cercetări ( trafic de influență și efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale)  a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
-  90.000 dolari,
- 1.323.850 lei,
- 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
- un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR,
           - un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU,

          - o pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI.
 
Aspectele descrise  li se adaugă acelora pentru care a fost deja formulată  o altă cerere anterioară  (comunicat 538/VIII/3 din 19 martie 2015).
 
Cererile de obţinerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale, respectiv  de încuviințare a reţinerii şi arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
 
Cererilor transmise le-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.
 
 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii