Republica Turcia sărbătorește Ziua națională

Republica Turcia, cu o suprafață de 783.562 km pătrați și cu o populație de 79 414 269 locuitori (estimare iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește, la 29 octombrie, Ziua națională. Mustafa Kemal Ataturk a fondat Republica Turcia, la 29 octombrie 1923, în urma destrămării Imperiului Otoman, acesta devenind primul Președinte al Turciei moderne.

Originari din Asia Centrală, turcii pătrund în secolele XI-XII în Asia Mică. Osman I (1281-1326) unește triburile turcilor anatolieni, punând bazele statului independent. Fiul său Orhan (1326-1359) stabilește capitala statului la Bursa, organizează sistemul administrativ (împărțirea în sangeacuri) și creează trupele de ieniceri. Murad I (1360-1389) cucerește toate posesiunile bizantine din Asia Mică, trece, în 1354, în Europa, și face din Adrianopol (1366), pentru un secol, reședința sultanilor otomani, relatează Agerpres.

În urma bătăliei de la Kossovopolje (1448), turcii cuceresc în secolele XIV-XV, Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, Bosnia, Herțegovina. Țările Române sunt constrânse să recunoască suzeranitatea Imperiului Otoman, dar își păstrează autonomia. Hanatul Crimeei devine, în 1475, vasal padișahului, având ca urmare transformarea Mării Negre într-un ''lac turcesc''. Sultanul Mehmed II cucerește, în 1453, Constantinopolul și-l transformă în noua capitală a imperiului (Istanbul).

În timpul domniei sultanilor Selim I (1512-1520) și Soliman Magnificul (Suleiman II, 1520-1566), cucerind Armenia, Mesopotamia, Siria, Egiptul, Algeria, o parte a Ungariei, Imperiul Otoman devenit o mare putere europeană, ajunge la apogeul expansiunii teritoriale și al strălucirii sale. Înfrângerea flotei otomane de către coaliția hispano-venețiană în bătălia de la Lepanto (1571) este un prim semn al crizei, accentuată în secolele XVII-XVIII (îndeosebi după asediul eșuat al Vienei — 1683), când imperiul înregistrează importante pierderi teritoriale. 

În secolele XVIII-XX, Imperiul Otoman, apoi Turcia sunt percepute de către marile puteri europene ca un baraj în fața expansiunii ruse în direcția Mediteranei și a Orientului Mijlociu, dar și ca un pod între Occident și Orient. Luptele de emancipare națională, războaiele austro-ruso-turce adâncesc criza statală în secolul XIX; formarea statelor naționale independente Grecia, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, pierderea Algeriei, Tunisiei, Egiptului ș.a. sporesc dependența statului turc față de puterile europene, îndeosebi față de Franța și Marea Britanie.

Revoluția ''junilor turci'' din 1908 restabilește constituția liberală din anii 1876-1878. În urma războaielor balcanice (1912-1913) posesiunile pe care le mai stăpânește în Europa se limitează la orașele Adrianopol (Edirne) și Istanbul. La sfârșitul Primului Război Mondial, Turcia pierde Palestina, Siria, Libanul, Iordania, Irakul, Peninsula Arabia.

În fruntea mișcării de renaștere națională și de constituire a unui stat-națiune se situează acum Mustafa Kemal Ataturk. La 29 octombrie 1923, după desființarea sultanatului, Turcia este proclamată republică. Din inițiativa președintelui Mustafa Kemal Ataturk (1923-1938) este aplicat un amplu program de reforme vizând modernizarea vieții economice, sociale și politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea în drepturi a femeii etc.)

În cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, Turcia rămâne neutră până la 23 februarie 1945, când declară război Germaniei și Japoniei. În condițiile războiului rece, pentru a nu intra în sfera de influență sovietică, Turcia este inclusă în sistemul de alianțe vest-european: NATO (1952), membru asociat al UE în 1963. Turcia este membru al ONU din 1945.


Capitala este Ankara și numără 4 750 000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar principalele orașe sunt: Istanbul cu 14 164 000 loc., Izmir — 3 040 000 loc., Bursa — 1 923 000 loc., Adana — 1 830 000 loc., Gaziantep — 1 528 000 loc. Turcia este împărțită în 81 de provincii, conduse de câte un prefect.

Cunoscută sub numele de Angora în antichitate, Ankara situată la cca 200 km sud de Marea Neagră, a fost locuită încă din Epoca Pietrei. Cucerit de Alexandru cel Mare, în anul 334 î.Hr., orașul a fost inclus în Imperiul Roman de către împăratul Augustus. Ca oraș al Imperiului Bizantin, Ankara a fost cucerită în 1073 de turci, pe care i-a alungat cruciatul Raymond IV de Toulouse în 1101. În 1403, orașul a intrat sub stăpânirea Imperiului Otoman. După Primul Război Mondial, Mustafa Kemal Ataturk a făcut din Ankara centrul de rezistență atât împotriva otomanilor, cât și a invadatorilor greci. În 1923, a devenit capitală a Turciei. 

În prezent, orașul este al doilea centru industrial, ca importanță, după Istanbul. Totodată, Ankara este unul dintre cele mai importante centre educaționale ale țării, cu peste 150 de școli primare, 10 universități, o Academie Militară și o Academie de Poliție, se arată pe site-ul www.ankara.pol.tr.

Istoria orașului este reflectată de arhitectura romană, bizantină și otomană, de ruinele și de o serie de muzee importante. 


Dintre cele mai importante atracții turistice ale capitalei Ankara menționăm: Mausoleul Mustafa Kemal Ataturk (Anitkabir) adăpostește rămășițele fondatorului Republicii Turcia, primul președinte al acestei țări Mustafa Kemal Ataturk (1881-1938).