Restricţii în traficul constănţean de Ziua Marinei
Restricţii în traficul constănţean de Ziua Marinei

Forţele Navale Române anunţă că, de Ziua Marinei, vor exista mai multe restricţii de circulaţie în Constanţa.
"În vederea desfăşurării în bune condiţii a exerciţiilor demonstrative prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române 2016, informăm publicul larg că, luni, 15 august, în intervalul orar 07.00-15.00, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și structuri ale Poliției Militare vor restricționa circulația rutieră în zona Comandamentului Flotei.", se arată într-un comunicat al Forţelor Navale Române.
Circulația autovehiculelor va fi limitată pe următoarele tronsoane de drum public: bulevardul Elisabeta, între strada Termele Romane și strada Remus Opreanu; strada Remus Opreanu, între intersecția cu bulevardul Elisabeta și strada Marinei; strada Marinei, începând cu intersecția acesteia cu strada Remus Opreanu – Hotelul Palace.
De asemenea, în intervalul orar 04.00-15.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean va interzice accesul pietonal pe digul de larg al Portului Tomis, în zona de instalare a tunurilor și a materialelor necesare pentru realizarea spectacolului de efecte pirotehnice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp