Restructurarea creditelor în CHF este ilegală

În cele ce urmează vă prezentăm o situaţie reală dezbătută de specialiştii Cabinetului de avocatură Coltuc.
 
Daniela şi Eugen P., poliţişti din Timişoara au luat un credit de casă de 140.000 de franci elveţieni de la Raiffeisen Bank România în mai 2008 pentru o perioadă de 318 luni (26 de ani şi jumătate).
 
La dobânda de 5,5% şi un comision de administrare de 0,15%, rată lunară a creditului era de 1.037 de franci.
 
În lei, prima rată era de 2.345 de lei. Apoi, deprecierea leului faţă de franc a dus rată la peste 3.000 de lei până la mijlocul anului 2010, când familia a fost lovită de încă o veste proastă: salariile au le-au fost reduse de la un total de 5.000 de lei la 3.750 de lei.
 
Fără speranţa să mai poată plăti ratele lunare, cei doi timişoreni au apelat la bunăvoinţa băncii şi au cerut o restructurare. Nu mică le-a fost mirarea când cei doi au aflat, după ceva vreme, costul real al „ajutorului" oferit de banca: aveau de plătit în plus peste 27.000 de franci la creditul de 140.000 de franci.
 
La această suma s-a ajuns după ce banca a aplicat două restructurări clienţilor, prin care a mărit dobânda de la 5,5% la peste 8,5%, în schimbul unei perioade de trei ani cu rate mai mici.
 
În 2010-2011, clienţii au plătit mai puţin ca urmare a reducerii temporare de dobândă din partea băncii, pe care urmau să o compenseze ulterior, iar în 2011-2012 banca le-a cerut doar plata dobânzii de 8% şi a amânat perceperea capitalului efectiv împrumutat, pentru care banca urma să perceapă dobânda de două ori.
 

Instanţa a desfiinţat restructurările

 

După reclamaţii la Protecţia Consumatorului, care nu au rezolvat cu adevărat problema, cei doi poliţişti au dat în judecată banca, în septembrie 2014.
 
Aceştia au reclamat mai multe prevederi din contract precum:
- art. 3.7, clauză referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politică de credite a Băncii;
- art. 3.2, clauză prin care Banca decide în locul clientului formă de dobânda aplicabilă în contract;
- art. 11.4, clauză prin care Banca este autorizată să modifice valoarea ratelor de credit şi valoarea dobânzii curente în mod unilateral şi în lipsa unui act adiţional;
-         art. 3.14, clauză care banca percepea lunar un comision de administrare în valoare de 0,15%.
 
 

Clienţii au cerut instanţei să desfiinţeze şi actele adiţionale emise cu ocazia OUG 50/2010 şi pe cele din restructurări.
 
Judecătorul în cauză a reţinut că clauzele contractuale contestate nu au fost exprimate clar şi inteligibil, nu au fost negociate direct cu consumatorii şi au adus un dezechilibru major asupra acestora. Instanţa susţine că banca nu a putut arăta că a existat o negociere la semnarea contractului, aşa cum legea îi cere să probeze, contractul fiind unul preformulat, de adeziune.
 
Apoi, clauza de dobândă a fost clar în defavoarea consumatorului, din moment ce banca nu a explicat metodă de variaţie a dobânzii şi că rată era, practic, la discreţia ei, arată instanţa, fiind încălcate prevederile OG 21/1992 şi ale Legii 193/2000, care stabilesc că variaţia dobânzii trebuie să fie clar precizată în contract, verificabilă şi în afară voinţei profesionistului.
"Clauza prevăzută la art. 3.7 din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimental 1reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, întrucât această clauză conferă dreptul băncii de a modifică dobânda unilateral fără un motiv întemeiat şi specificat în contract şi fără să fie individualizate în contract elemente obiective în funcţie de care să opereze această modificare, contrar prevederilor art. 1 lit. a din anexă Legii nr.193/2000 coroborat cu art. 9 indice 3 lit. g şi h din O.G. nr. 21/1992, motiv pentru care instanţa va constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.7. din contractul de credit, cu consecinţă modificării clauzei în sensul respectării prevederilor legale", se arată în motivare.

Sursa: Cabinet de avocatură Coltuc