Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Român ospătar pe nave de croazieră Înrolat în armata americană după un anunț din ziar. Test trecut cu ușurință. Acum este asistent universitar

ro

15 Apr, 2017 12:48 5825 Marime text
În anul 1995, un român pleca pe un vas de croazieră, ca ospătar. Daniel Lovasz, căci despre el este vorba, s-a înrolat în armata americană la doar câteva luni după ce a debarcat de pe vasul de croazieră. Acum, este maior în US Army Reserve și profesor la o universitate din South Carolina.
 

„După ce mi-am terminat contractul pe vase de croazieră, ca ospătar, am decis să rămân pe pământ american, unde m-am angajat tot ca ospătar, dar într-un restaurant. (...) Destinul mi-a fost schimbat când, într-o zi, citind ziarul local la secțiunea «Angajări», am dat de un anunț interesant: US Army căuta voluntari. A doua zi am sunat la centrul de recrutare și mi s-a spus că trebuie să dau un test – ASVAB Test –, să văd dacă mă calific. Am trecut cu «flying colors» (n.r. cu ușurință) și m-am înrolat ca un Combat Medic. A fost cea mai bună decizie din viața mea”, a declarat românul, într-un interviu acordat romanialibera.ro.


Acesta a spus că a fost primit foarte bine de către colegi și apreciat de sergenții cu care făcea instrucție.

„Am avansat foarte repede pe scara ierarhiei militare, de la E1 (soldat) la E5 (sergent), în numai 18 luni, ceea ce nu e ușor în armata americană”, a precizat Daniel Lovasz, care în prezent are gradul de maior în US Army Reserve și este profesor asistent la Charleston Southern University.

Soţia lui este maior în armata americană, având la bază pregătire în domeniul psihiatriei. În prezent este psihiatru și consultant la Surgeon General. Cei doi s-au întâlnit într-un bar, în Washington D.C., şi au doi copii.

„Vreau ca în viitor să stau cât mai mult în țară, probabil voi sta jumătate de an în State și cealaltă jumătate în România. Când vor crește copiii și vor merge la universitate, iar eu voi fi la pensie, sigur îmi voi muta rezidența la Brașov!”, a mai spus românul, conform sursei citate.



Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii