România, condamnată de CEDO pentru Asociația Etnicilor Turci, cu sediul în Constanța, care a participat la alegerile din 2008
România, condamnată de CEDO pentru Asociația Etnicilor Turci, cu sediul în Constanța, care a participat la
21 Apr, 2015 18:10
ZIUA de Constanta
1227
Marime text
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis astăzi, în unanimitate, că România a încălcat articolul 14 (interzicerea discriminării) al Convenției Europene privind Drepturile Omului, în conjuncție cu articolul 3 al Protocolului nr.1 (dreptul la alegeri libere) prin schimbările survenite în legea electorală cu șapte luni înaintea alegerilor parlamentare din 2008, potrivit unui comunicat de presă al CEDO.
Decizia se referă la cazul Danis și Asociația Etnicilor Turci versus România. Asociația Etnicilor Turci a fost creată în 2004 potrivit legislației românești, având sediul în Constanța. Ea a fost considerată ca neîndeplinind cerințele necesare pentru a candida la alegerile parlamentare din 2008, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi electorale din România cu numai șapte luni înaintea scrutinului, informează România TV.
CEDO a observat că în alegerile parlamentare din 2004 asociația respectivă a obținut doar cu câteva voturi mai puțin decât o altă asociație reprezentând minoritatea turcă, care în urma scrutinului a obținut un loc în parlament.
Instanța a ajuns astfel la concluzia că la acea vreme Asociația Etnicilor Turci satisfăcuse toate condițiile pentru a candida la alegeri și că nu și-a putut organiza activitățile ulterioare în concordanță cu prevederile statutare în vigoare la momentul respectiv.
Organizațiile deja reprezentate în parlament aveau în mod automat dreptul de a prezenta candidați la alegeri, în timp ce organizațiilor nereprezentate în forul legislativ li s-a cerut să îndeplinească formalități suplimentare pentru a demonstra că sunt reprezentative. Astfel, a fost mai ușor pentru organizațiile din prima categorie să candideze la alegeri.
CEDO a reiterat că introducerea de noi cerințe cu puțin timp înaintea datei alegerilor poate avea ca rezultat descalificarea automată a partidelor de opoziție și a coalițiilor care se bucură de sprijin popular semnificativ, în acest fel având de beneficiat formațiunile aflate la putere. O astfel de practică este incompatibilă cu normele democratice și subminează încrederea cetățenilor în autoritățile publice ale țării, a apreciat CEDO.
Sursa: România TV

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii